Ce este psihoterapia

Psihoterapia este intervenţia psihologică realizată ştiinţific şi în spirit umanist în scopul promovării sănătăţii, optimizării, autocunoaşterii şi dezvoltării personale, în scopul modificării factorilor psihologici implicaţi în tulburările psihice, psihosomatice şi în tulburările somatice şi în situaţii de risc. (1).

Intervenţia psihologică este de trei tipuri: intervenţia psihologică de bază (specifică psihologului clinician), consiliere psihologică, şi psihoterapie. În timp ce intervenţia psihologică de bază are un caracter mai general, consilierea psihologică şi psihoterapia presupun formare într-o modalitate specifică de intervenţie. Intervenţia psihologică efectuată de psihologul atestat în psihoterapie constă în: optimizare, dezvoltare şi autocunoaştere (ex. coaching); probleme psihologice subclinice şi psihopatologie (ex. conform DSM şi ICD); intervenții specifice în sănătate (ex. educaţia pentru sănătate, prevenţia primară etc.) şi boala (ex. tratament, prevenţie secundară, terţiară, recuperare etc.); intervenții pentru cuplu şi familie. (2).

Psihoterapia se poate realiza în regim: individual; în grup și de grup (ex. cuplu, familie). Componentele unui proces de psihoterapie sunt: psihodiagnostic şi evaluare clinică; conceptualizarea clinică; relaţia psihoterapeutică; intervenţii psihologice individuale, de grup şi în grup; evaluarea procesului de psihoterapie şi a rezultatelor acestuia.

Cei mai multi autori (Dafinoiu, I, 2000) considera ca psihoterapia ar putea fi mai bine definita folosind termenul psihoterapii, datorita multiplelor orientări teoretice existente la ora actuală în lume. Tocmai din acest motiv în prezent se încearca integrarea în psihoterapie, pornind de la ceea ce se numește factorii comuni. Termenul de “psihoterapii” este utilizat deoarece fiecare tehnică în parte se revendică teoretic de la una din numeroasele școli și orientări din psihologie. Cele mai cunoscute orientări (European Psychotherapy Association- EAP) sunt:

psihanaliza (la rândul ei de mai multe orientări- freudiană, jungiană, etc),

psihoterapia adleriană (care-și are inspirația în scrierile teoretice ale medicului Alfred Adler),

psihoterapia non-directivă sau centrată pe persoană/client (Carl Rogers),

terapia comportamentala (Skinner),

terapiile cognitiv/comportamentale (Aaron T. Beck, Albert Ellis),

hipnoterapia (Milton H. Erickson),

psihodrama (Jacob Levi Moreno, psihoterapeut de origine română),

programarea neurolingvistică sau NLP (Richard Bandler, John Grinder),

psihoterapia transpersonală (Stanislav Grof),

psihoterapia expresivă (incluzând art-terapia, terapia prin dans și mișcare, drama terapia, meloterapia),

psihoterapia narativă (Michael White, David Epston),

psihoterapia gestalt (Frederick și Laura Perls).

Ca metodă de tratament, psihoterapia este o intervenție psihologică asupra persoanei realizată prin mijloace și metodologii specifice ce țin de un cadru clinic și teoretic și care urmărește diminuarea sau înlăturarea unor simptome sau comportamente maladaptative și reechilibrarea prin modificarea cauzelor acestor simpome/tulburări și/sau uneori prin restructurarea personalității. (7)

Etimologia cuvantului psihoterapie

Cuvantul psihoterapie provine din greaca veche- psychē, insemnand spirit, suflet sau rasuflare si therapeia sau therapeuein, a vindeca sau a ingriji. Cuvântul psihoterapie a fost utilizat pentru prima oara in jurul anului 1890. Psihoterapia era definita in acea epoca ca ameliorare a distresului sau dizabilitatii unei persoane de catre o alta prin folosirea unei abordari bazate pe o teorie sau o paradigma anume. (7)

Motive pentru a merge la psihoterapie

O persoana va apela la psihoterapie pentru ca se simte pierduta sau s-a impotmolit: fie simte ca este asa, fie i se modifica comportamentul. Dar ce are asta de-a face cu ceea ce numim probleme psihologice: anxietate, depresie, atacuri de panica, fobii, schizofrenie, abuzul de droguri, si asa mai departe?

Atunci cand cineva se duce la psihoterapie, sau este tarata in cabinetul de psihoterapie de catre rude sau prieteni, elementul comun al oricaror probleme psihologice este faptul ca sentimentele, gandurile, perceptiile sau comportamentul persoanei par a fi irationale. Persoana in cauza si/sau cei din jur nu inteleg de ce se simte atat de trist, sau de ce este furios tot timpul, sau de ce ii este teama de ceva nedefinit. Sau de ce crede ca nu are valoare, ca toata lumea il/o uraste, sau de ce se spala tot timpul pe maini, si asa mai departe. Toate aceste lucruri se intampla, desi persoana in cauza stie ca sunt fara scop sau contra-productive, sau auto-distructive.

De exemplu cineva isi bate sotia sau prietena, si totusi stie ca o iubeste; sau indeparteaza oamenii de langa el/ea fiind arogant, ruinandu-si sansele de succes social sau profesional, cu toate ca isi da seama ca face asta. Alte persoane se angajeaza in relatii intime masochiste, iar si iar, si de fiecare data sufera abuzul si infidelitatea, si totusi o fac din nou; sau face palpitatii, transpira si ii este groanic de frica de cate ori se urca in lift, desi stie foarte bine ca de fapt nu i s-a intamplat niciodata nimic atunci cand s-a urcat in lift.

Toate aceste persoane au pierdut contactul cu ceva din interior, care acum ii determina sa aiba un comportament, punct de vedere sau sentimente irationale. De cele mai multe ori persoana isi da seama de faptul ca acel comportament pe care il are nu il ajuta cu nimic, dimpotriva, si totusi continua in acel mod si nu reuseste sa se schimbe.

Exista intotdeauna o anumita motivatie, sentiment sau scop, care fac ca persoana sa intre in aceste tipare. Daca si-ar da seama ce anume este acel lucru probabil ar putea rezista impulsului de a se comporta la fel si ar alege o alta modalitate de satisfacere a acelei nevoi. Dar in loc de asta, persoana este prinsa intr-un tipar de gandire, sentimente sau comportamente auto-distructive.

In cadrul psihoterapiei se exploreaza intotdeauna aceste “beneficii secundare” si mecanismele care au dus la aparitia unei probleme, astfel incat sa poata fi gasite cai alternative, care sa duca la schimbare.

Ce se intampla in cursul psihoterapiei

Psihoterapeutul va va incuraja sa vorbiti despre gandurile si sentimentele dvs, si despre ceea ce va deranjeaza. Nu trebuie sa va ingrijoreze faptul ca s-ar putea sa va fie dificil sa va exprimati sentimentele. Psihoterapeutul va poate ajuta in acest sens.

Uneori psihoterapia implica conversatii cu incarcatura emotionala mare, astfel ca se poate intampla sa plangeti, sau sa va infuriati in cursul sedintelor de psihoterapie. Psihoterapeutul se afla acolo pentru a va ajuta sa va gestionati emotiile.

Uneori psihoterapeutul va va ruga sa faceti asa-numite “teme de casa”, adica activitati care sa va ajute sa invatati anumite abilitati intre sedintele de terapie.

In timp, discutarea ingrijorarilor dvs va poate ajuta sa va schimbati dispozitia, modul de a gandi si sentimentele privitoare la propria persoana, si va poate imbunatati capacitatea de a va descurca cu problemele.

Confidentialitatea psihoterapiei

Discutiile pe care le aveti cu psihoterapeutul sunt confidentiale. Singurele exceptii de la confidentialitatea discutiilor sunt urmatoarele:

Situatiile in care amenintati cu suicidul, caz in care psihoterapeutul va lua toate masurile necesare pentru a va proteja;

Amenintarile ca veti omori o alta persoana, situatie in care psihoterapeutul va lua masuri pentru a proteja acea persoana;

Abuzul unui copil sau a unei persoane handicapate, situatie in care psihoterapeutul este obligat prin lege sa raporteze abuzul.

Durata psihoterapiei

Durata psihoterapiei depinde intotdeauna de problema pe care o aveti. Daca problema este nou-aparuta, cateva saptamani pot fi suficiente pentru rezolvarea ei. Daca problema este veche sau aveti o boala psihica cronica, atunci tratamentul prin psihoterapie poate dura un an sau mai mult.

Numarul de sedinte de psihoterapie de care aveti nevoie si frecventa sedintelor de psihoterapie depind de mai multi factori:

Situatia, problema sau boala dvs

Severitatea simptomelor

De cand aveti problema sau simptomele

Stresul caruia ii sunteti supus

Progresele inregistrare in terapie

Suportul pe care il primiti din partea familiei si prietenilor.

Cum se fac programarile pentru psihoterapie

De regula programarile pentru psihoterapie se fac telefonic, stabilind de comun acord cu psihoterapeutul data si ora primei sedinte de psihoterapie. Dupa prima sedinta de psihoterapie se stabileste in general un program saptamanal, sau la o alta frecventa, functie de necesitatile si preferintele dvs.

Se intampla uneori sa mergeti la prima sedinta de psihoterapie si apoi sa va razganditi. Este preferabil ca in acest caz sa sunati psihoterapeutul, pentru a-I comunica acest lucru. Puteti fi sigur ca psihoterapeutul nu va va adresa intrebari suplimentare referitor la motivul pentru care nu mai doriti sa continuati psihoterapia.

De asemenea, este posibil sa faceti o programare pentru o prima sedinta de psihoterapie, si din diverse motive sa va razganditi. Si in aceasta situatie este util sa sunati pentru a anula programarea, asa incat psihoterapeutul sa poata programa pe altcineva in acel interval orar.

Prima sedinta de psihoterapie

De obicei in prima sedinta de psihoterapie psihoterapeutul va culege informatii despre dvs. Este posibil ca psihoterapeutul sa va roage sa completati o fisa referitor la sanatatea dvs fizica si emotionala, actuala si trecuta. Toate aceste informatii ajuta psihoterapeutul sa inteleaga care este situatia dvs. Poate fi nevoie de mai multe sedinte de psihoterapie pentru ca psihoterapeutul sa inteleaga care este situatia si ingrijorarile dvs, astfel incat sa poata stabili care este cea mai buna metoda de tratament.

Prima sedinta de psihoterapie poate fi o ocazie de a vedea daca abordarea si personalitatea psihoterapeutului sunt potrivite pentru dvs. Nu ezitati sa adresati intrebari psihoterapeutului.

Daca, dintr-un motiv sau altul, nu va place psihoterapeutul la care ati apelat, nu ezitati sa apelati la altcineva. Este important sa va intelegeti cu psihoterapeutul pentru ca psihoterapia sa functioneze.

Inceperea psihoterapiei

Se poate sa mergeti la psihoterapie pentru prima data. Psihoterapeutul poate lucra intr-un cabinet privat, intr-o clinica sau spital. Probabil veti programa impreuna cu psihoterapeutul sedinte de psihoterapie saptamanale, cu durata de 40-50 de minute.

Forme de psihoterapie

Multe forme de psihoterapie folosesc ca instrument principal conversatia. Altele utilizeaza variate alte forme de comunicare cum sunt: cuvantul scris, lucrarile de arta, teatrul, povestile narative sau muzica. Psihoterapia cu copiii implica de multe ori joaca, dramatizarea (de ex. jocul de rol) si desenul. (Schechter DS, Coates SW (2006).

Psihoterapia este o intalnire structurata intre un terapeut/ psihoterapeut si un client/ pacient. Psihoterapia avand la baza o teorie structurata isi are inceputul in secolul 19, odata cu psihanaliza; in decursul timpului au aparut multe alte abordari psihoterapeutice.

Cele mai frecvente tipuri de psihoterapie utilizate sunt:

Psihoterapia integrativa, care se bazeaza pe factorii comuni in psihoterapie (acei factori care si-au dovedit eficacitatea indiferent de forma de psihoterapie aplicata) si pe tehnici eclectice (tehnici provenite din diverse scoli de psihoterapie, adaptate nevoilor clientilor).

Psihoterapia cognitiv-comportamentala, in care principiul central este identificarea gandurilor si comportamentelor negative si inadecvate, si inlocuirea lor cu altele, mai adaptative.

Psihoterapia interpersonala, care se centreaza pe relatiile dvs cu alte persoane, pentru a va imbunatati abilitatile interpersonale- modul in care relationati cu familia, prietenii, colegii, etc.

Psihoterapia psihodinamica, care se axeaza pe cresterea constientizarii gandurilor si comportamentelor negative si rezolvarea conflictelor.

Psihoterapia comportamentala dialectica, un tip de terapie cognitiv-comportamentala care se axeaza pe abilitatile de tolerare a stresului, gestionarea emotiilor si imbunatatirea relatiilor cu ceilalti.

Psihoterapia familiala, care ajuta membrii familiei sa imbunatateasca si sa inteleaga modul in care membrii familiei interactioneaza unii cu ceilalti si isi rezolva conflictele.

Hipnoterapia Ericksoniana, care utilizeaza ca tehnica hipnoza clinica si pleaca de la premiza ca oamenii au in interiorul lor resursele necesare pentru a se vindeca.

Psihoterapia de grup, care aduce laolalta persoane cu probleme similare.

Psihanaliza, care se concentreaza pe amintiri, evenimente si sentimente din trecut, care sa va ajute in intelegerea si rezolvarea situatiei actuale.

Art-terapia, adica rezolvarea psihoterapeutica a problemelor cu ajutorul tehnicilor imprumutate din arta: desen, muziza, si alte forme de expresie artistica.

Psihoterapia prin joc, utilizata mai ales pentru copii, la care exprimarea verbala este mai dificila.

Psihoterapie vs. Consiliere psihologica

Psihoterapia este utila in tratamentul unei intregi game de manifestari clinice specifice si nespecifice, incluse in diagnosticul clinic (DSM, ICD) sau referitoare la crize existentiale. Tratamentul problemelor de zi cu zi este mai degraba apanajul consilierii psihologice (distinctie initial facută de Carl Rogers). Numai psihoterapeutul poate face interventie psihologica pentru psihopatologie, in timp ce consilierul psihologic se focalizeaza pe optimizare si dezvoltare personala, probleme psihologice sau de patologie somatica in care sunt implicati factori psihologici. (2).

Istoricul psihoterapiei

La modul informal psihoterapia a fost practicata de-a lungul secolelor incepand cu Grecia si Roma antica (3).  Medicul grec Hipocrate privea bolile mentale ca pe fenomene care puteau fi tratate si studiate empiric. Psihoterapia bazata pe teorie a fost cel  mai probabil dezvoltata in Orientul Mijlociu in timpul secolului 9 de catre medicul persan Rhazes, seful spitalului din Baghdad. In acea vreme in Europa se considera ca bolile mentale sunt de origine demonica sau medicala, necesitand pedepsirea pacientilor si inchisoarea. In secolul 18 a aparut conceptul de tratament moral, ceea ce a atras dupa sine posibilitatea realizarii interventiilor care includeau incurajarea morala, argumentele logice si activitatile de grup pentru reabilitare.

Prima scoala de psihoterapie din lume a fost psihanaliza, dezvoltata de Sigmund Freud la inceputul secolului 20. Avand pregatire ca neurolog, Freud s-a centrat in primul rand asupra problemelor mentale care nu aveau o baza organica observabila si a lansat teoria conform careia aceste probleme aveau cauze psihologice provenind din experientele din copilarie si mintea inconstienta. Freud a dezvoltat tehnici psihoterapeutice cum sunt interpretarea viselor, asocierile libere, transferul si analiza id-ului, ego-ului si superego-ului (id, eu si supraeu).

Bazandu-se pe ideile lui Sigmund Freud au fost dezvoltate alte sisteme psihoterapeutice de orientare psihanalitica: Anna Freud, Alfred Adler, Carl Jung, Karen Horney, Otto Rank, Erik Erikson, Melanie Klein, Heinz Kohut, etc. Aceste orientari au ajuns sa fie cunoscute sub numele de orientari psihodinamice in psihoterapie.

In anii 1920 au aparut insa noi orientari in psihoterapie odata cu curentul comportamental sau behaviorist, care a castigat tot mai mult in popularitate in perioada 1950-1960. Psihoterapia sau terapia comportamentala se bazeaza pe principiile conditionarii operante, conditionarii clasice si invatarii sociale, abordarea devenind tot mai folosita in tratamentul fobiilor si altor tulburari de anxietate.

Alte orientari in psihoterapie si-au avut originea in scolile de filozofie existentiala si au fost dezvoltate in anii 1960-1970 (Irving Yalom, Rollo May, Victor Frankl, R.D. Laing, etc). Aceste orientari in psihoterapie se adreseaza asa-numitelor crize existentiale sau crize de viata. In cadrul acestor orientari o contributie deosebita a fost aceea a lui Carl Rogers, care a dezvoltat psihoterapia centrata pe persoana, bazandu-se pe existentialism si lucrarile lui Abraham Maslow. Principalele conditii pentru psihoterapie, conform cu Carl Rogers, sunt: acceptarea neconditionata, autenticitatea si intelegerea empatica. Alte ramuri importante ale acestui tip de orientari in psihoterapie au fost: gestalt terapia, dezvoltata de Fritz si Laura Perls; comunicarea nonviolenta, promovata de Marshall Rosenberg si analiza tranzactionala, realizata de Eric Berne. In decursul timpului aceste orienatri in psihoterapie au ajuns sa fie cunoscute sub numele de psihoterapie umanista.

In anii 1960 Albert Ellis a introdus psihoterapia rational-emotiva, iar cativa ani mai tarziu Aaron T. Beck a propus ceea ce urma sa se numeasca psihoterapia cognitiva. In timp abordarea cognitiva si cea comportamentala in psihoterapie au fost combinate sub umbrela mai larga de psihoterapie/ terapie cognitiv-comportamentala sau CBT. Asa- numitul “al treilea val” al terapiilor cognitiv-comportamentale include terapia acceptarii si terapia comportamentala dialectica, care au inclus componente noi, printre care exercitiile de mindfulness. Au fost dezvoltate si metode de consiliere psihologica, incluzand psihoterapia centrata pe solutii si coaching-ul sistemic.

Psihoterapiile postmoderniste includ psihoterapia narativa, psihoterapia familiala si de cuplu (psihoterapia sistemica), psihologia si psihoterapia transpersonala, psihoterapia feminista, psihoterapia de scurta durata, psihoterapia somatica si corporala, psihoterapia expresiva, psihoterapia si psihologia pozitiva.

Incepand cu anii 1990 a aparut ultimul curent in psihoterapie, si anume psihoterapia integrativa, care incearca unificarea teoretica si tehnica a orientarilor psihoterapeutice precedente. Psihoterapia integrativa se bazeaza pe integrarea teoretica, ecelectismul tehnic si integrarea prin asimilare. In 2010 cei mai multi psihoterapeuti din lume se declarau de orientare integrativa sau eclectica.

Orientări în psihoterapie

Psihanaliza. Psihanaliza a fost dezvoltata in secolul 19 de Sigmund Freud. Conform cu psihanaliza mintea umana are trei componente: id-ul, partea hedonista a mintii; eul rational; si supereul. Psihanaliza postuleaza existenta inconstientului, care poate fi sondat prin asocieri libere si analiza viselor. Conform cu Freud mintea inconstienta este profund influentata de experientele din copilarie. Foarte cunoscute sunt si conceptele de complex al lui Oedip si respectiv complex Electra, ca si termenii de rezistenta, transfer si contratransfer.

Psihoterapia gestalt. Psihoterapia gestalt, dezvoltata de Frederick si Laura Perls, este un amestec de influente teoretice, bazandu-se pe patru concepte fundamentale, respectiv metoda fenomenologica, relatia dialogica, strategiile orientate asupra campului si behaviorismul fenomenologic. Psihoterapia gestalt este o abordare experientiala.

Psihoterapia de grup. Psihoterapia de grup a inceput sa fie practicata la inceputul secolului 20 cu pacientii suferind de tuberculoza. Dar termenul de psihoterapie de grup a fost utilizat pentru prima data de Jacob Levi Moreno in anii 1920, Moreno fiind proponentul psihodramei. In psihodrama grupul este auditoriu si actor in explorarea problemelor individuale. In timp au fost dezvoltate forme de psihoterapie de grup cu diverse orientari teoretice: psihanalitica, cognitiv-comportamentala, psihoterapii expresive, etc.

Psihoterapia cognitiv-comportamentala. Psihoterapia cognitiv-comportamentala implica o gama de tehnici care se centreaza pe constuctia si reconstructia cognitiilor, emotiilor si comportamentelor umane. In general psihoterapeutul ajuta clientul sa evalueze, recunosca si gestioneze modalitatile problematice de gandire si comportament.

Psihoterapia corporala sau somatoterapia. Psihoterapia orientat pe corp sau psihoterapiile somatice/ somatoterapia se practica in special in SUA, existand mai multe abordari psihoterapeutice, in general centrate pe legatura dintre minte si corp. Aceste abordari includ psihoterapia reichiana, analiza bioenergetica, psihoterapia corporala integrativa, biosinteza, etc.

Psihoterapia expresiva. Psihoterapia expresiva este o forma de psihoterapie care utilizeaza expresia artistica ca forma principala de tratament. Interventiile terapeutice includ diverse modalitati artistice: terapia prin dans si miscare, drama terapia, art-terapia, meloterapia, etc. Conform psihoterapiei expresive modalitatea cea mai eficienta de tratament este prin exprimarea imaginatiei intr-o forma creativa, cu integrarea si procesarea exprimarii artistice.

Psihoterapia interpersonala. Psihoterapia interpersonala se centreaza pe contextul interpersonal si dezvoltarea abilitatilor interpersonale. Psihoterapia interpersonala se bazeaza pe credinta ca factorii interpersonali contribuie in foarte mare masura la dezvoltarea problemelor psihologice. Psihoterapia interpersonala se centreaza pe modificarea comportamentului interpersonal al clientului pentru a se adapta la rolurile si situatiile interpersonale curente.

Psihoterapia narativa. Psihoterapia narativa acorda atentie deosebita povestii dominante a persoanei prin intermediul conversatiei terapeutice, in care se exploreaza ideile dezadaptative si modul in care ele au aparut. Sunt explorate de asemenea influentele culturale si sociale.

Hipnoterapia. Hipnoterapia este o orientare psihoterapeutica care implica utilizarea hipnozei. Este singura forma de psihoterapie care acceseaza in mod direct inconstientul.

Analiza existentiala. Prin analiză existenţială se înţelege analizarea condiţiilor necesare pentru a se ajunge o viaţă caracterizată prin resimţirea valorilor, autodeterminare şi demnitate umană. Analiza existenţială îşi propune promovarea în trăire, relaţie şi acţiune, a deschiderii şi angajamentului (capacităţii de dăruire). Prin urmare, analiza existenţială abordează premisele personale pentru o viaţă plină de sens, acolo unde acestea sunt perturbate datorită unei boli sau tulburări psihice. În teorie şi practică, analiza existenţială are la bază concepţia motivaţiilor fundamentale care, ca nişte „cărămizi ale existenţei”, vor fi abordate sistematic în cadrul discuţiilor terapeutice sau de consiliere. Pornind de aici, terapia dispune de metodologia „analizei existenţiale personale”. Este vorba de o metodă de psihoterapie existenţială şi fenomenologică ce permite tratamentul analitic [psihologic abisal] a tulburărilor psihogene (în special nevrotice). (9)

Psihoterapia adleriana. Conform cu psihoterapia adleriana persoana este un întreg, fãrã diviziuni sau bariere interioare, si ceea ce face, gândeste si simte este unitar, îndreptat spre realizarea scopului personal, unic. Persoana face parte dintr-un întreg mai mare, societatea. Societatea apartine omenirii, întregul si mai larg.
La fel omenirea, pãmântul, este al cosmosului, într-o succesiune de întreguri tot mai cuprinzãtoare. Omul întelege lumea în felul sãu propriu, subiectiv. Vedem ceea ce vrem si ignorãm ceea ce nu se potriveste cãutãrilor noastre. (8)

Analiza tranzactionala. Analiza Tranzactionala (AT) a început ca o grupare distincta de teorii elaborate de Eric Berne. AT este o teorie explicativa a personalitatii si un sistem psihoterapeutic dedicat dezvoltarii si schimbarii personale (definitie ITAA). Ca si teorie a personalitatii, AT ofera o imagine asupra modului în care oamenii sunt structurati psihologic si îsi exprima personalitatea în termeni de comportamente. Pentru aceasta foloseste modelul starilor eului. Analiza tranzactionala ofera si o teorie a comunicarii prin analiza tranzactiilor. Conceptul de scenariu de viata explica modul în care modelele de viata prezente îsi au originea în copilarie. În cadrul acestui concept, AT ofera explicatii asupra modului în care continuam sa folosim strategiile din copilarie în viata adulta si a modului în care ne justificam credinta în aceste strategii prin intemediul jocurilor pentru a ne întari pozitia de baza în viata. Analiza tranzactionala are la baza concepte filozofice care determina 2 principii de baza ale practicii AT: metoda contractuala si comunicarea deschisa. (10).

Psihoterapia integrativa. Psihoterapia integrativa combina ideile si strategiile mai multor abordari teoretice. Formele cele mai cunoscute de psihoterapie integrativa sunt terapia multimodala, modelul transteoretic, psihodinamica ciclica, terapia analitica cognitiva, modelul sistemelor familiale interne, psihoterapia multiteoretica, selectia sistematica a tratamentului si intercatiunea conceptuala. In practica, cei mai multi psihoterapeuti isi dezvolta cu timpul propria abordare integrativa.

Regulamente privind practica psihoterapiei

Modalităţile/şcolile de psihoterapie (incluzând consilierea psihologică) recunoscute in Romania sunt cele stabilite de normele internaţionale în domeniu. Aceste modalităţi/şcoli de psihoterapie pot fi grupate în următoarele categorii, fiecare categorie incluzând mai multe şcoli (care sunt acreditate de Comisia Clinică a CPR): Psihoterapii cognitiv-comportamentale (ex. psihoterapie raţional-emotivă şi comportamentală, psihoterapie cognitivă, psihoterapie comportamentală, psihoterapie prin acceptare şi angajament, terapia bazată pe realitate, terapia multimodală etc.); Psihoterapii dinamice (ex. psihoterapia psihanalitică, psihoterapia analitică, terapii dinamice de scurtă durată etc.); Psihoterapii ericksoniene (ex. psihoterapie ericksoniana, hipnoza ericksoniana etc.); Psihoterapii scurte (ex. terapia scurtă focalizată pe soluţie, orientarea pe competenţe şi resurse, abordările constructivist-colaborative şi narative, etc); Psihoterapii umanist-existenţiale-experienţiale, sistemice şi transpersonale (ex. gestalterapie, logoterapie, psihodrama, psihoterapie experienţială, analiza tranzacţională, etc.). Hipnoza şi sugestia, asemeni altor tehnici de intervenţie (ex. tehnici de relaxare) care se regăsesc în mai multe domenii de specializare şi/sau şcoli de psihoterapie, nu sunt asimilabile ca modalităţi/şcoli de psihoterapie.

Aceste competenţe se dobândesc prin asociaţi profesionale acreditate de Comisia Clinică  a CPR. Procedura de atestare în psihoterapie se realizează în spiritul normelor internaţionale în domeniu, într-o modalitate/şcoală specifică de psihoterapie (care apare înscrisă pe atestatul eliberat de CPR).

Nivelele de acreditare ale Coelgiului Psihologilor din Romania sunt: psihoterappeut practicant sub supervizare, psihoterapeut practicant autonom, psihoterapeut specialist si psihoterapeut principal. Psihoterapeutii specialisti si principali pot obtine acreditarea ca psihoterapeuti formatori si supervizori. (1)

Pregatirea profesionala a psihoterapeutilor

Pentru a deveni psihoterapeut este necesara parcurgerea unei formari in psihoterapie acreditata de catre Colegiul Psihologilor din Romania si Federatia Romana de Psihoterapie. Formarea in psihoterapie se intinde pe o durata de 4-8 ani. Formarea ca psihoterapeut implica parcurgerea orelor de formare practica, teoretica, dezvoltarea personala si practica sub supervizare.

Persoanele care pot obtine aviz de libera practica in parcurgerii unei formari in psihoterapie sunt psihologi si medici (conform legislatiei in vigoare in Romania).

Asociatia Europeana de Psihoterapie si certificarea europeana ca psihoterapeut

Certificatul European de Psihoterapeut (CEP) a fost instituit de Asociatia Europeana de Psihoterapie (EAP) cu sediul la Viena, in urma adunarii generale din iunie 1997 de la Roma. El este menit sa incurajeze schimbul de profesionisti si libera lor circulatie in tarile Europei si primeste, in acest sens, incurajari din patea Comisiei de la Bruxelles careia i a fost inaintata o Platforma Comuna pentru Psihoterapie (Directiva asupra Recunoasterii Calificarilor Profesionale – 7 septembrie 2005 – 2005/26/EC).
CEP este adoptat, in prezent, de catre reprezentantii organismelor de psihoterapie din 46 de tari al Europei. Acesta este conferit de catre EAP, la recomandarea Organizatiei Nationale de Acreditare (NAO), care in Romania este Federatia Romana de Psihoterapie si cu aprobarea Organismului European de Acreditare (EWAO) care reprezinta metoda respectiva sau de comisia ad hoc a EAP. (11)