Teoria mintii

“Teoria mintii” este pana la ora actuala o “teorie” pentru ca mintea nu este direct observabila. Presupunerea ca alte persoane au o minte este o teorie a mintii pentru ca oamenii pot doar sa intuiasca existenta propriei minti prin introspectie, si nimeni nu are acces direct la mintea altcuiva. Se presupune in mod tipic ca alte persoane au o minte prin analogie cu mintea proprie si pe baza naturii reciproce a interactiunilor sociale, asa cum sunt ele observate in atentia comuna, utilizarea functionala a limbajului si intelegerea actiunilor si emotiilor altora.

Daca avem o teorie a mintii putem atribui ganduri, dorinte si intentii altor persoane, putem prezice sau explica actiunile lor si putem sa le banuim intentiile. Teoria mintii ne permite sa intelegem ca starile mentale pot fi cauza comportamentului altor persoane, astfel ca aceste comportamente pot fi explicate sau prevazute dinainte. Dar ca sa putem face acest lucru este nevoie sa concepem mintea ca generator de reprezentari. Daca o persoana nu are o teorie completa a mintii acesta este un semn al afectarii cognitive sau developmentale.
Teoria mintii pare sa fie o abilitatea potential innascuta la om, dar care necesita experiente sociale de-a lungul anilor pentru a putea functiona corect. Fiecare om dezvolta o teorie a mintii mai mult sau mai putin eficace.
Empatia este un concept legat de teoria mintii, insemnand recunoasterea experientiala si intelegerea starilor mentale ale unei alte persoane, incluzand credintele, dorintele si emotiile altora. Empatia este adesea caracterizata ca si capacitate de a ne pune in pielea altuia. Studiile recente de neurologie sugereaza ca pana si rozatoarele au abilitati empatice.
Teoria mintii este un fel de produs secundar al abilitatilor hipercognitive mai largi pe care le au oamenii, adica a capacitatilor de inregistrare, monitorizare si reprezentare a propriei functionari.