Retardul mental / retardarea mentala

retard mental

Ce este retardarea mentala?

Retardarea mentala este funcţionarea intelectuală generală semnificativ submedie, care este acompaniată de restricţii semnificative în funcţionarea adaptativă în ce priveste comunicarea, autoîngrijirea, viaţa de familie, aptitudinile sociale si interpersonale, uzul de resursele comunităţii, autoconducerea, aptitudinile şcolare funcţionale, ocupaţia, timpul liber, sănătatea şi securitatea persoanei.

Cand apare retardarea mentala (retardul mintal)?

Retardul mental apare inainte de vasrta de 18 ani. Retardarea mentală are ca principala cauza procesele patologice care afectează funcţionarea sistemului nervos central.

Cum se manifesta retardarea mentala (retardul mintal)?

Funcţionarea intelectuală generală este definită prin coeficientul de inteligenţă (QI sau echivalentul QI) obţinut prin evaluarea cu unul sau mai multe teste de inteligenţă. Funcţionarea intelectuală semnificativ submedie este definită ca un QI de aproape 70 sau sub.

Retardul mental este practic diagnosticat la persoanele cu QI între 70 şi 75, care prezintă deficite semnificative în comportamentul adaptativ. Invers, retardarea mentală nu va fi diagnosticată la un persoana cu un QI mai mic de 70, dacă nu există deficite sau deteriorări semnificative în funcţionarea adaptativă.

Deteriorările în funcţionarea adaptativă, mai curând decât un QI scăzut, sunt de regulă simptomele pe care le prezintă persoanele cu retardare mentală. Funcţionarea adaptativă se referă la cât de eficient face fata persoana exigenţelor comune aie vieţii şi la cât de bine satisface standardele de independenţă personală la care ne asteptam de la cineva din grupul de varsta respectiv, fondul sociocultural şi condiţia comunităţii ior.

Funcţionarea adaptativă a unei persoane poate fi influenţată de diverşi factori incluzând educaţia, motivaţia, caracteristicile personalităţii, oportunităţile sociale şi profesionale, precum şi tulburările mentale şi condiţiile medicale generale care pot coexista cu retardarea mentală.

Gradele de severitate ale retardării mentale

Exista patru grade de severitate ale retardului mental, care reflectă nivelul deteriorării intelectuale: uşoară, moderată, severă şi profundă, dupa cum urmeaza:

Retardare mentală uşoară, cu nivel QI de la 50-55 până la aproximativ 70

Retardare moderată, cu nivel QI de la 35-40 până la 50-55

Retardare mentală severă, cu nivel QI de la 20-25 până la 35-40

Retardare mentală profundă, cu nivel QI sub 20 sau 25

Retardarea mentala usoara

Retardarea mentală uşoară este, în mare, echivalentă cu ceea ce se foloseşte pentru a se face referire la categoria educaţională de „educabil”. Acest grup de persoane cu retard mental constituie cel mai întins segment (aproape 85%) ai celor cu această tulburare.

Consideraţi ca grup, oamenii cu acest nivel de retardare mentală dezvoltă de regulă aptitudini sociale şi de comunicare în timpul perioadei preşcolare (0-5 ani), au o deteriorare minimă în ariile senzoriomotorii, iar adesea nu se disting de copiii fără retardare mentală până mai târziu. Până la finele adolescenţei lor, ei pot achiziţiona aptitudini şcolare corespunzătoare aproximativ nivelului clasei a şasea. In cursul perioadei adulte ei achiziţionează de regulă aptitudini sociale şi profesionale adecvate pentru un minimum de autointreţmere, dar pot necesita supraveghere, îndrumare şi asistentă, în special în condiţii de stres economic sau social.

Cu suport corespunzător, persoanele cu retardare mentală uşoară pot, de regulă trăi cu succes în comunitate, fie independent, fie în condiţii de supraveghere.

Retardarea mentala moderata

Retardarea mentală moderată este în mare echivalentă cu ceea ce se foloseşte pentru a se face referire la categoria educaţională de „antrenabil”. Acest termen este depăşit insa si nu se mai foloseste, deoarece el implică în mod eronat faptul că oamenii cu retardare mentală moderată nu pot beneficia de programe educaţionale.

Acest grup de persoane cu retard mental constituie aproape 10% din întreaga populaţie a oamenilor cu retardare mentală. Cele mai multe persoane cu acest nivel de retardare mentală achiziţionează aptitudini de comunicare precoce, în mica copilărie. Ele beneficiază de antrenament profesional şi, cu supraveghere moderată, pot participa la propria lor îngrijire personală. De asemenea, aceste persoane pot beneficia de antrenament în aptitudinile sociale şi profesionale, dar sunt incapabile să progreseze dincolo de nivelul clasei a doua în materie de şcoală. Pot învăţa să călătorească independent prin locuri familiare. În cursul adolescenţei, dificultăţile lor în recunoaşterea convenţiilor sociale pot interfera cu relaţiile cu ceilalti. In perioada adultă, majoritatea sunt capabili să presteze o muncă necalificată sau semicaîificată, sub supraveghere, în ateliere protejate. Ei se adaptează bine la viaţa în comunitate, de regulă în condiţii de supraveghere.

Retardarea mentala severa

Grupul celor cu retardare mentală severă constitue 3%~4% din totalul persoanelor cu retardare mentală. în mica copilărie. Ei achiziţionează foarte puţin sau deloc limbajul comunicativ. In timpul perioadei de şcolarizare, persoanele cu retard mental sever pot învăţa să vorbească şi pot fi antrenate în aptitudini elementare de autoîngrijire. Beneficiază numai în mică măsură de educaţie pe teme preşcolare, cum ar fi familiarizarea cu alfabetul şi număratul, dar îşi pot însuşi aptitudini ca învăţarea cititului la prima vedere a unor cuvinte de „supravieţuire”. In perioada adultă ei pot fi capabili să efectueze sarcini simple, în condiţii de supraveghere strictă. Cei rnai mulţi se adaptează bine la viaţa în comunitate, în cămine sau în familiile lor, exceptând cazul când au asociat un handicap care necesită ingrijire specializata.

Retardarea mentala profunda

Grupul celor cu retardare mentală profundă constituie aproximativ l%-2% din totalul oamenilor cu retardare mentală. Cele mai multe persoane cu acest diagnostic au o tulbuarare neurologică care justifică retardarea lor mentală. In cursul micii copilării, ei prezintă deteriorări considerabile în funcţionarea senzorimotorie. Dezvoltarea optimă poate surveni într-un mediu înalt structurat, cu ajutor şi supraveghere constantă şi o relaţie individualizată cu un infirmier. Dezvoltarea motorie, autoîngrijirea şi aptitudinile de comunicare se pot ameliora dacă este oferit un antrenament corespunzător. Unii pot efectua sarcini simple, în condiţii de protecţie şi supraveghere strictă.

Caracteristici ale retardului mental

Nici un fel de elemente de personalitate sau de comportament specifice nu sunt asociate exclusiv cu retardarea mentală. Unele persoane cu retardare mentală sunt pasive, placide şi dependente, în timp ce altele pot fi agresive şi impulsive. Lipsa aptitudinilor de comunicare poate predispune la comportamente disruptive şi agresive care se substituie limbajului comunicativ.

Unele afectiuni medicale generale asociate cu retardarea mentala se caracterizează prin anumite simptome comportamentale.

Persoanele cu retardare mentală sunt vulnerabile la a fi exploatate de către alţii (de ex,, de a se abuza fizic şi sexual de ei) sau la a li se nega drepturile şi şansele.

Persoanele cu retardare mentală au o prevalentă mai mare fata de populatia generala de tulburări mentale. Cele mai frecvente tulburări mentale asociate sunt tulburarea hiperactivitate/deficit de atenţie, tulburările afective, tulburările de dezvoltare pervasivă, tulburarea de mişcare stereotipă şi tulburările mentale datorate unei condiţii medicale generale (de ex., demenţa datorată unui traumatism cranian). Persoanele care au retardare mentală datorată unui sindrom Down sunt expuse celui mai înalt risc de a dezvolta demenţa Alzheimer.

Cauze si factori predispozanti in retardul mental

Cauzele retardului mental pot fi în principal biologice, în principal psihosociale sau o combinaţie a ambelor categorii.

La aproximativ 30-40% dintre persoanele cu retard mental, nu poate fi precizată o cauza clara a retardării mentale.

Factorii predispozanţi majori includ:

Ereditatea: Aceşti factori includ erorile înăscute de metabolism, moştenite, cele mai multe prin mecanisme autozomale recesive (de ex., maladia Tay-Sachs), alte anomalii monogenice cu transmitere mendeliană şi expresie variabilă (de ex., scleroza tuberoasă) şi aberaţiile cromozomiaîe (de ex., sindromul de translocaţie Down, sindromul X-fragil).

Alterările precoce ale dezvoltării embrionare: Aceşti factori includ modificările cromozomiale (de ex., sindromul Down datorat trisomiei) sau leziunile prenatale datorate toxicelor (de ex., consumul matern de alcool, infecţiile).

Influenţele ambientale: Aceşti factori includ deprivare de îngrijire, ingrijirea defectuoasă şi privarea de stimulare socială, lingvistică sau de alt tip.

Tulburările mentale: Aceşti factori includ tulburarea autistă şi alte tulburări de dezvoltare pervasive.

Sarcina şi problemele perinatale: Aceşti factori includ malnutriţia fetală, prematuritatea, hipoxia, infecţiile virale şi alte infecţii, şi traumatismele.

Afectiunile  medicale generale dobandite în perioada de sugar sau în copilărie: Aceşti factori includ infecţiile, traumatismele şi intoxicaţiile (de ex., datorate plumbului).

La cine apare retardul mental?

Prevalenta retardării mentale datorate unor factori biologici cunoscuţi este similară printre copiii din clasele socioeconomice superioare şi inferioare, cu excepţia faptului că anumiţi factori etiologici sunt legaţi de statusul economic inferior (de ex., intoxicaţia cu plumb şi naşterile premature).

In.cazurile în care nu poate fi identificată nici o cauză biologică specifică pentru retardul mental, cele mai multe persoane cu retard mental apartin de clasele socioeconomice inferioare.

Retardarea mentală este mai frecventă printre bărbaţi, cu un raport bărbaţi/femei de aproximativ 1,5:1.

Retardarea mentala apare la aproximativ 1% din populatie.

Evoluţia retardului mental

Diagnosticul de retardare mentală cere ca debutul tulburării să aibă loc înainte de varsta de 18 ani.

Retardarea mai severă, în special când este asociată cu un sindrom cu fenotip caracteristic, tinde a fi recunoscută precoce (de ex„ sindromul Down este diagnosticat de regulă la naştere).

Evoluţia retardării mentale este influenţată de evoluţia afectiunilor medicale generale prezente la persoana cu retard mental şi de factori ambientali (de ex., de oportunităţile de instruire şi de alte oportunităţi, stimularea ambientală şi adecvarea managementului).

Retardarea mentală nu este în mod necesar o tulburare pe toată durata vieţii. Persoanele care au avut retardare mentală uşoară de timpuriu în viaţa lor, manifestata prin eşec în sarcinile de învăţare şcolară, cu antrenament şi oportunităţi adecvate, pot să dezvolte aptitudini adaptative bune în alte domenii, şi pot să nu mai aibă nivelul de deteriorare initial.