ADHD – Tulburarea de deficit de atentie si hiperactivitate

Boy (6-8) being bullied by older boy (9-11)

Ce este tulburarea de hiperactivitate/ deficit de atentie sau ADHD?

ADHD este o tulburare care apare la unii copii in perioada scolara sau prescolara. Pentru copiii cu ADHD este dificil sa isi controleze comportamentul sau sa isi concentreze atentia. Se estimeaza ca intre 3 si 5% dintre copii au ADHD.

ADHD a fost pentru prima oara descris de dr. Heinrich Hoffman in 1845.

Copilul cu ADHD are dificultati in realizarea diverselor sarcini. Pentru a-si atinge potentialul, copilul cu ADHD trebuie sa primeasca ajutor si sprijin, precum si intelegere din partea parintilor, sa fie ghidat de consilier si/ sau psihoterapeut, si sa primeasca atentie speciala in cadrul sistemului de invatamant.

Elementul esenţial al tulburării hiperactivitate/deficit de atenţie îl constituie un tipar persistent de lipsa de atentie şi / sau de hiperactivitate-impulsivitate, care este mai frecvent şi mai sever decât este observat de regulă la copiii cu un nivel comparabil de dezvoltare. Unele simptome sunt prezente înainte de varsta de 7 ani, deşi mulţi copii sunt diagnosticaţi după ce simptomele au fost prezente timp de mai multi de ani.

Simptomele tulburarii de hiperactivitate/ deficit de atentie sau ADHD

Lipsa de atentie se poate manifesta în situaţii şcolare, profesionale sau sociale. Copiii cu această tulburare pot fi incapabili să -şi concentreze atenţia asupra detaliilor sau pot face erori prin neglijenţă în efectuarea temelor şcolare sau a altor sarcini. Activitatea acestor copii este adesea dezordonată, efectuată neglijent şi fără un plan gândit. Copiii cu ADHD au adesea dificultăţi în a-şi menţine atenţia asupra unor sarcini sau activităţi de joc şi consideră că este greu să persiste în efectuarea sarcinilor până la realizarea lor. Ei par adesea ca şi cum ar fi cu mintea în altă parte ori ca şi cum nu ar asculta sau nu ar auzi ceea ce li se spune. Pot exista treceri frecvente de la o activitate neterminată la alta. Copiii diagnosticaţi cu această tulburare pot începe o sarcină, trec la alta, apoi se întorc la altceva, înainte de a termina vreuna. Adesea ei nu urmează exact cererile sau instrucţiunile şi sunt incapabili să -şi efectueze temele şcolare, sarcinile casnice sau alte îndatoriri. Aceşti copii au adesea dificultăţi în organizarea sarcinilor şi activităţilor. Sarcinile care cer un efort mental susţinut sunt resimtite ca neplăcute. In consecinţă, aceşti copii evită de regula  activităţile care necesită autoexigenţă şi efort mental sau care necesită capacităţi organizatorice ori o concentrare susţinută (de ex. temele pentru acasă sau lucrările scrise). Deprinderile de a lucra sunt adesea dezorganizate, iar materialele necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sunt adesea împrăştiate, pierdute sau mânuite neglijent şi deteriorate.

Copiii cu această tulburare sunt uşor de distras de stimuli irelevanţi şi în mod frecvent întrerup sarcinile în curs de efectuare pentru a se ocupa de zgomote sau evenimente banale, care sunt uzuale şi uşor de ignorat de către alţii (de ex. claxonatul unei masini, o conversaţie din jur). Ei sunt adesea uituci referitor la activităţile cotidiene sau apar treceri de la un subiect la altul în conversaţie.

Hiperactivitatea se poate manifesta prin foit sau răsucit, prin a nu rămâne aşezat când este de dorit s-o facă, prin alergat sau căţărat în situaţii în care acest lucru este inadecvat, prin a avea dificultăţi în a se juca ori în a se angaja liniştit în activităţi distractive, prin a părea adesea că se află „în continuă mişcare” ori ca şi cum ar fi „împins de un motor”, sau prin a vorbi excesiv de mult. Copiii care abia încep să meargă şi preşcolarii cu această tulburare diferă de copiii mici activi normali prin faptul că se află într-o continuă mişcare şi peste tot, fug înainte şi înapoi, sunt „afară înaintea hainelor” lor, sar peste mobilă sau se urcă pe ea, aleargă prin casă şi au dificultăţi în a participa la activităţi de grup sedentare în clasele preşcolare (de ex. să asculte o poveste). Copiii de varsta şcolară prezintă comportamente similare, dar de regulă cu o frecvenţă sau intensitate mai redusă decât copiii care învaţă să meargă şi ca preşcolarii. Ei au dificultăţi în a rămâne aşezaţi, se ridică frecvent în picioare, se răsucesc pe scaun sau se agaţă de marginea acestuia. Se joacă cu diverse obiecte, bat din palme, îşi pendulează picioarele în mod excesiv. Adesea se ridică de la masă în timp ce mănâncă sau se ridică în timp ce privesc la televizor ori în timp ce-şi fac temele pentru acasă, vorbesc excesiv de mult şi fac mult zgomot în timpul unor activităţi. care trebuie să se desfăşoare în linişte.

Impulsivitatea se manifestă ca lipsa de rabdare, dificultate în amânarea răspunsurilor, trântirea răspunsurilor înainte ca întrebările sa fi fost complet formulate, dificultăţi în a-şi aştepta rândul şi întreruperea sau deranjarea altora până pe punctul de a cauza dificultăţi în situaţii profesionale, şcolare sau sociale.

Subtipuri de ADHD

Tulburarea hlperactivitate/deficit de atenţie de tip combinat. Cei mai mulţi copii şi adolescenţi cu ADHD au tipul combinat.

Tulburarea hiperactivitate/deficit de atenţie, tip predominant de lipsa de atentie.

Tulburarea hiperactivitate/deficit de atenţie, tip predominant hiperactiv-impulsiv.

Diagnosticul de ADHD

Medicii specialisti care pot pune diagnosticul sau aplica tratamentul sunt:

– medicul de familie

– pediatrul

– psihiatrul de copii sau de adulti

– neurologul de copii sau de adulti

Specialistii care nu sunt abilitati sa prescrie tratament medicamentos dar pot acorda servicii de psihoterapie si consiliere psihologica sunt urmatorii:

– psihologul, care frecvent poate pune diagnosticul de ADHD

– psihoterapeutul

– asistentul social

– specialistul in consiliere psihologica.

Se va apela numai la persoane competente sa evalueze simptomatologia si sa stabileasca diagnosticul corect de ADHD. De asemenea, diagnosticul nu poate fi pus in pripa, ci doar dupa o atenta examinare a copilului si un interviu amanuntit cu parintii. Acuratetea diagnosticului si stabilirea tratamentului necesita o observare atenta pe parcursul mai multor vizite repetate la specialist.

Cauzele deficitului de atentie sau ADHD

Orice copil poate avea stari de lipsa de atentie, impulsivitate sau hiperactivitate, dar copilul cu ADHD prezinta aceste simptome si comportamente mai frecvent si mai sever decat copiii de aceeasi varsta. ADHD apare la 3-5% din copiii de scaoala, incepe intotdeauna inaintea varstei de 7 ani si continua pana in perioada de adult. ADHD apare cu agregare familiala si aproximativ 25% din parintii copiilor cu ADHD au la randul lor ADHD.

ADHD la adult

ADHD este in general cunoscuta ca o tulburare care apare la copil si afecteaza intre 3 si 5% dintre copii. Ceea ce este mai putin cunoscut este ca o parte dintre copiii cu ADHD devin adulti cu ADHD.

Studiile arata ca 30-70% din copiii cu ADHD au simptome de ADHD in perioada adulta. In mod tipic adultii cu ADHD nu stiu ca  sufera de aceasta tulburare, dar adesea isi dau seama ca le este imposibil sa se organizeze, sa isi pastreze locul de munca, sa ajunga la timp la intalniri. Pentru adultul cu AHDH sarcini cum sunt trezitul de dimineata, imbracatul pentru a pleca la lucru, ajungerea la timp la serviciu si productivitatea la locul de munca sunt sarcini foarte dificile.

Diagnosticarea ADHD la adult nu este o sarcina usoara. De multe ori atunci cand un copil este diagnosticat cu ADHD parintele isi da seama ca are aceleasi simptome ca si copilul si ajunge sa inteleaga de ce este impulsiv, nu isi gaseste odihna si este usor distras de la orice are de facut. Alti adulti cer ajutor pentru tratamentul depresiei sau anxietatii si afla ca principala cauza a problemelor lor este ADHD.

Unii dintre adultii cu ADHD au un istoric de nereusite scolare sau de accidente de masina frecvente.

Pentru a fi diagnosticat cu ADHD adultul trebuie sa fi avut debutul tulburarii in copilarie. Se administreaza chestionare, teste psihologice si se face anamneza rudelor.

La adult ADHD poate fi tratat medicamentos, ca si la copil, cu atomoxetine si antidepresive. In general este necesara psihoterapia. Adultul cu ADHD poate invata cum sa se organizeze, folosind calendarul, listele, agendele, si este invatat sa aiba un loc special pentru chei, facturi, diverse hartii. Sarcinile pot fi organizate pe sectiuni, asa incat sa poata termina ce au de facut.

A tine minte programarile la psihoterapie poate fi un pas inainte spre mentinerea rutinei pentru adultul cu ADHD.

Cautarea atentiei si ADHD

Sunt situatii in care diagnosticul de ADHD este pus acelor copii care de fapt cauta atentia parintilor.

Exista multe comportamente care pot fi observate in timpul interactiunilor de cautare a atentiei din partea altora care sunt in mod uzual asociate ADHD-ului: supra-activitate, concentrare slaba si impulsivitate.

Spre deosebire de copiii cu ADHD aceia care cauta atentia parintilot relationeaza bine cu alti copii sau cu persoanele tinere si au abilitati bune ale limbajului. In general acesti copii au manifestari comportamentale numai in preajma parintilor, carora cauta sa le atraga atentia.

In timp ce in tratamentul ADHD psihoterapia este de durata lunga sau medie in cazul copiiilor care doresc sa atraga atentia adultilor psihoterapia este in general de scurta durata.

Psihoterapia in ADHD

Fara tratament adecvat copilul poate ramane in urma la scoala si poate sa isi piarda prietenii. Copilul are mai multe esecuri decat succese si este criticat d efamilie si profesori care nu recunosc faptul ca are o problema.

Cercetarile demonstreaza clar ca medicatia poate imbunatati atentia, concentrarea, comportamentul directionat spre un scop si abilitatile de organizare. Medicatia include stimulente de tipul preparatelor de amfetamina si non- stimulente cum este atomoxetina. Se mai utilizeaza guanafacina, clonidina si antidepresivele.

Tratamentul trebuie sa includa psihoterapia, antrenamentul abilitatilor sociale, educatia parintilor, si modificarea programului educational al copilului. Psihoterapia poate ajuta copilul sa isi controleze agresivitatea, sa moduleze comportamentul social si sa fie mai productiv. Psihoterapia poate de asemenea copilul sa isi construiasca stima de sine, sa reduca gandurile negative si sa imbunatateasca capacitatea de rezolvare a problemelor.

Tehnicile comportamentale in tratamentul ADHD

Modificarea comportamentala poate juca un rol important in tratamentul ADHD. O serie de cercetari arata ca efectele pozitive ale modificarii comportamentale sunt mai eficace atunci cand tratamentul comportamental este combinat cu tratamentul medicamentos.

Scopul terapiei comportamentale in ADHD este modificarea comportamentala prin modificarea mediului fizic si social al pacientului.

Modificarile comportamentale includ:

-intarirea pozitiva- recompense si privilegii pe baza dezvoltarii comportamentului dorit

-time-out- indepartarea intaririi pozitive pe baza performantei sau a comportamentului problematic

-costul raspunsului- indepartarea recompenselor sau privilegiilor in cazul aparitiei comportamentului nedorit sau problematic

– sistemul economiei recompenselor- o combinatie intre costul raspunsului si intarirea pozitiva.

Conform liniilor directoare de tratament in ADHD consilierea parintilor copiilor cu ADHD include:

– sedinte de psihoterapie de grup conduse de un terapeut cu experienta pentru a imbunatati intelegerea problemelor comportamentale, a dificultatilor familiale si a abilitatilor necesare pentru a gestiona modificarile comportamentale;

-mai multa structura si distrageri limitate pentru copii;

-un jurnal zilnic al comportamentului tinta al pacientului, util pentru parinti ca si pentru monitorizarea de catre clinician;

-psihoterapie pentru disfunctiile familiale provenite din problemele maritale si parentale.

In plus adultii cu ADHD pot beneficia de coaching. Coaching-ul in ADHD abordeaza problemele zilnice ale traiului avand ADHD. Se lucreaza cu adultul cu ADHD pentru a-l ajuta sa duca la capat activitatile zilnice in maniera organizata.