Tulburarile induse de stres

stress

Stress-ul

Stressul are o influenta psihologica si fiziologica asupra organismului, putand de exemplu sa fie cauza imbolnavirilor organice prin scaderea reactivitatii sistemului imunitar. Ca raspuns la stress pot apare imbolnaviri de gravitate diferita, atat la nivel psihic cat si somatic.

Atunci cand hormonii de stress persista mai mult tip in sange pot apare leziuni ale vaselor de sange, afectari ale rinichiului si chiar moarte. Stressul accelereaza imbatranirea celulara si afecteaza sistemul imun, predispune
la aparitia afectiunilor cardiace.
In urma unui stress major, a unui eveniment traumatizant, apare sindromul de stress postraumatic.
Pe langa aceste consecinte organice stressul produce oboseala cronica, insomnie, cosmaruri, iritabilitate, nervozitate, uneori tristete, stari emotionale conflictuale, etc.
Managementul stressului in cadrul psihoterapeutic poate fi o metoda de a evita o serie de consecinte  negative ale stressului asupra organismului uman.

Toleranţa la stress

Toleranţa la stress include un repertoriu de răspunsuri adecvate la situaţii stressante. Oamenii cu toleranţă bună la stress tind să facă faţă crizelor şi problemelor în loc să cedeze sentimentelor de neajutorare şi deznădejde.

Anxietatea care apare atunci când toleranţa la stress nu funcţionează în mod adecvat are un efect supărător asupra performanţelor generale pentru că duce la slăbirea puterii de concentrare, crează dificultăţi în luarea deciziilor şi duce la probleme de ordin somatic, cum sunt tulburările de somn.

Termenul de „stress” provine din fizică şi se referă direct la forţa mecanică care acţionează asupra unui corp.

În anii 1960 Hans Selye a identificat sindromul de adaptare generală, adică meta-stressante. Conform cu Selye oamenii trec prin trei etape: alarmă, rezistenţă şi epuizare, toate acestea fiind mai mult sau mai puţin automate sau înscrise în codul nostru genetic. Însă intervenţiile conştiente pentru adaptarea le stress în aceste trei etape poate modifica impactul lor.

Indicatori ai stressului pot fi tensiunea la nivelul gâtului, spatelui şi umerilor, durerile de cap, ameţelile, respiraţia greoaie, insomnia, lipsa poftei de mâncare, problemele cardiace, dureri şi insuficienţe fizice, depresia, anxietatea, comportamentul neliniştit sau dimpotrivă tendinţa de a privi în gol, de a sta tolănit ore întregi în faţa televizorului, etc.

Raspunsul la stress al creierului depinde de o proteina anticoagulanta

Science Daily arata ca soarecii supusi stresului tind sa fie timizi si tematori. La fel se comporta fintele umane atunci cand sunt stresate. Capacitatea noastra de a invata din situatii stresante ne ajuta sa le evitam pe viitor. Atunci cand procesul de invatare este depasit se poate ajunge la depresie si scaderea capacitatii de recunoastere a situatiilor potential periculoase.

Cercetarile au aratat ca exista o proteina la nivelul hipocampusului (partea creierului care controleaza memoria, invatarea si frica), care este esentiala in mentinerea raspunsului la stress.

Aceasta proteina, activatorul tisular al plasminogenului sau tPA, este cunoscuta in primul rand ca proteina anticoagulanta. Insa studiile recente arata ca are de asemenea un rol important in neuroplasticitatea creierului.

Soarecii carora le lipseste tPA nu se tem de nimic, comportament dictat de partea creierului numita amigdala. Soarecii normali au fost comparati cu cei carora le lipseste tPA pentru a vedea daca exista diferente intre ei. In urma experimentului, in care soarecii au fost expusi socurilor electrice, s-a ajuns la concluzia ca atat soarecii normali, cat si cei carora le lipseste tPA pot invata din experienta. Ceea ce a diferentiat cele doua tipuri de soareci a fost faptul ca aceia carora le lipsea tPA au fost mult mai putin tematori si au invatat mai putin din exeperienta lor.

Prof. Norris, unul din conducatorii experiemntului, spune ca daca nu avem tPA si suntem intr-o situatie stresanta, nu vom avea schimbari ale plasticitatii sinaptice in hipocampus; daca avem proteina tPA putem invata pentru ca pot apare schimbari la nivelul sinapselor in creier.

Se pare ca exista un receptor membranar al tPA care in mod normal se afla pe suprafata celulelor, dar care in timpul perioadelor de stres isi schimba locatia. Daca tPA lipseste atunci acest receptor ramane ancorat pe membrana chiar si in perioadele de stres, si daca receptorul nu isi schimba pozitia nu poate exista un raspuns la stres.

In consecinta prof. Norris a inceput cercetarile legate de tPA si depresie, pentru ca este cunoscut faptul ca stresul poate duce la depresie.