Tulburarea de depersonalizare

SONY DSC

Tulburarea de depresonalizare este o tulburare disociativa in care persoana este afectata de sentimentul persistent sau recurent al depresonalizarii sau derealizarii, adica sentimentul ca isi pierde propria personalitatea, ca si cum propria persoana nu ii mai apartine cu totul.

Simptomele tulburarii de depersonalizare

Simptomele depresonalizarii includ:

Senzatia de automatism;

Sentimentul persoanei ca trece prin viata fara sa o traiasca de fapt;

Sentimentul persoanei ca se afla intr-un film;

Sentimentul persoanei ca traieste intr-un vis;

Sentimentul deconectarii de propriul corp;

Experiente de iesire in afara corpului;

Detasarea de propriul corp, de mediu sau de realitatea curenta;

Dificultati de conectare la realitate.

Principala traire este a lipsei de realitate si persoana cu tulburare de depersonalizare descrie fenomene cum sunt: senzatia ca se priveste de la distanta, senzatia ca face miscari fara control direct, sentimentul ca se afla in mijlocul unui film sau al unui vis, senzatia ca nu isi poate controla miscarile sau vorbirea, sentimentul ca este detasata de propriile ganduri sau emotii. Aceste experiente pot duce la anxietate semnificativa.

Cauzele depersonalizarii

Momentele ocaionale de usoara depersonalizare sunt considerate normale. Diagnosticul de depersonalizare implica inteferenta persistenta a disocierii cu viata sociala si ocupationala.

Tulburarea de depresonalizare este produsa mai ales de evenimente traumatice severe cum sunt abuzul sexual, emotional sau fizic, accidentele severe, razboiul, tortura, etc. Un factor agravant poate fi consumul de droguri.

Depersonalizarea este exacerbata de stimulii negativi, de interactiunile sociale amenintatoare, si de mediile nefamiliare. Simptomele sunt ameliorate de interactiunile interpersonale familiare si confortabile, de stimularea fizica sau emotionala intensa si de relaxare.

Rolul depersonalizarii

Depersonalizarea are rolul de a proteja persoana de stimuli negativi, fiind de fapt un mecanism de aparare. Adesea depersonalizarea se insoteste de anxietate, atacuri de panica, depresie clinica sau tulburare bipolara.

Desi este o distorsionare a realitatii, depersonalizarea nu este psihoza, pentru ca persoana are capacitatea de a face diferenta dintre realitatea obiectiva si propria sa lume interioara. Persoana face diferenta dintre realitate si fantezie.

Tratamentul depersonalizarii

Depersonalizarea este destul de rezistenta la tratament. Psihoterapia este totusi utila in tratarea depersonalizarii, mai ales psihoterapia integrativa. Pacientii sunt incurajati sa isi reintrepreteze simptomele intr-un mod pe care sa nu il perceapa ca fiind amenintator. Tratamentul medicamentos nu a fost inca ferm stabilit, dar se incearca tratamentul cu inhibitori selectivi ai recaptarii de serotonina.