Ticurile

ticurile

Ce sunt ticurile?

Ticurile se refera la patru tulburări: tulburarea Tourette, ticul motor sau vocal cronic, ticul tranzitor şi ticul fără nici o altă specificaţie.

Un tic este o mişcare motorie sau vocalizare, bruscă, rapidă, recurentă, nonritmică, stereotipă.

Categorii de ticuri

Ticurile vocale sau motorii pot fi simple (implicând numai câţiva muşchi sau sunete simple) sau complexe (implicând mai multe grupe de muşchi recrutaţi în accese orchestrate sau în cuvinte şi propozitiii. Exemple de ticuri motorii simple sunt clipitul, încreţirea nasului, scuturarea capului, ridicatul din umeri, grimasele faciale şi retracţia abdomenului. Aceste ticuri durează de regulă rnai puţin de câteva sute de milisecunde. Ticurile motorii complexe includ gesturi manuale, săritul, atinsul, apăsatul, mersul cu paşi de dans, contorsiunile faciale, mirosirea repetată a unui obiect, ghemuitul, rnersui cu picioarele îndoite, mersul înapoi, răsucitul în cursul mersului, menţinerea unor posturi ciudate, de exemplu ţinerea gâtului într-o anumită poziţie rigidă. Aceste ticuri au o durată mai mare, câteva secunde sau chiar mai mult. Ticurile vocale simple sunt sunete fără sens cum ar fi dresul vocii, fornăitul, inspiratul şi expiratul forţat de aer pe nas şi şuieratul. Ticurile vocale complexe includ pronunţarea bruscă, spontană, a unui singur cuvânt sau fraze, blocarea vorbirii, modificări bruşte şi fără sens ale înălţimii vocii, accentului sau volumului vorbirii, repetarea propriilor sunete sau cuvinte şi repetarea ultimelor sunete, cuvinte sau fraze auzite.

Coprolalia

Coprolalia este pronunţarea bruscă, inadecvată, a unor cuvinte sau fraze inacceptabile, social şi poate include obscenităţi ca şi insulte cu specific etnic, rasial sau religios, Coprolalia apare la mai putin de 10% dintre persoanele cu un tic.

Simptomele ticurilor

Unii copii şi ocazional adultii nu sunt conştienţi de ticurile lor, însă, odată cu dezvoltarea, multe persoane cu tic simt o tensiune crescândă sau o senzaţie somatică într-o parte a corpului care precede ticul vocal sau motor şi un sentiment de uşurare sau de reducere a tensiunii după efectuarea ticului.

Persoanele care au ticuri pot simţi că ticul se află undeva între „voluntar” şi „involuntar” prin aceea că adesea este precedat de o tensiune sau necesitate corporală crescândă, similară cu tensiunea care precede un strănut sau cu necesitatea aproape irezistibilă de scărpinat în raie. Persoana poate simţi nevoia de a efectua un tic complex într-un anumit mod sau în mod repetat până ce are sentimentul că ticul a fost făcut „aşa cum trebuie”. Numai după aceea persoana simte o reducere a anxietăţii sau tensiunii.

Ticurile sunt efectuate adesea în accese de unul sau mai multe ticuri; accesele sunt separate de perioade de repaus durând de la câteva secunde la câteva ore. In general, ticurile îşi modifică severitatea în decurs de câteva ore şi în cursul unei zile (frecvenţa, forţa şi gradul ticurilor perturbă comportamentele în curs de desfăşurare). Ticurile pot varia ca frecvenţă şi intensitate în diverse contexte. De exemplu, copii şi adulţii sunt mai capabili să-şi suprime ticurile când se află la şcoală, la serviciu sau în cabinetul medicului decât acasă.

In general, ticurile diminua sau încetează în cursul somnului. Ticurile sunt adesea mai frecvente când persoana se relaxează acasă şi se reduc când persoana se angajează într-o activitate dirijată care cere efort (de ex., citit sau cusut). Ticurile pot fi exacerbate în cursul perioadelor de stres, cum ar fi atunci când există presiuni mari la serviciu sau în cursul examenelor.

Psihoterapia ticurilor

Tratamentul ticurilor consta in medicatie si sedinte de psihoterapie. Se urmareste schimbarea deprinderilor neplacute, dar si a starii afective care le-a determinat.