Sindromul de stres posttraumatic

PTSD

Sindromul de stress postraumatic este o afectiune care apare dupa eveniment terifiant. Adesea persoanele cu sindrom de stress postraumatic au ganduri si emotii terifiante persistente sau apare o amorteala emotionala.

Evenimentele care pot duce la sindrom de stress postraumatic sunt accidentele serioase, cum sunt accidentele de masina sau de tren, dezastrele naturale ca de exemplu inundatii, incendii, cutremure, atacuri violente, violul, tortura, captivitatea, experientele de razboi, etc. Evenimentul care declanseaza sindromul de stress postraumatic este ceva ce a amenintat viata persoanei sau a cuiva apropiat, sau poate fi ceva la care a fost martor, de genul unei distrugeri in masa sau a unui accident de avion.

Indiferent de cauza, persoanele cu sindrom de stress postraumatic retraiesc trauma in mod repetat, sub forma cosmarurilor sau amintirilor necontrolabile din timpul zilei. Simptomele include insomnie, depresie, sentimente de detasare, pierderea interesului in activitatile care altadata le faceau placere, iritabilitate, violenta, agresivitate.

Sindromul de stress postraumatic poate apare la orice varsta, inclusiv la copil. Se poate asocia cu depresia, abuzul de substante sau anxietatea. Simptomele pot fi usoare sau severe. In general simptomele sunt mai severe daca evenimentul trauametic s-a datorat unei persoane, de exemplu simptomele sunt de obicei mai severe in caz de viol comparativ cu inundatiile sau cutremurele.

Nu toate persoanele care au trait un eveniment traumatic ajung sa aiba sindrom de stress postraumatic. Sindromul de stress postraumatic este diagnosticat numai daca simptomele mentionate dureaza mai mult de o luna. La persoanele care fac sindrom de stress postraumatic simptomele debuteaza de obicei in primele 3 luni dupa evenimentul traumatic si evolutia este variabila. Unele persoane se vindeca in 6 luni, la altii simptomele dureaza mai mult. Uneori simptomatologia poate dura cativa ani.

Tratamentul sindormului de stress postraumatic este prin psihoterapie si medicatie. Se prescriu antidepresive si anxiolitice pentru simptomele de depresie si insomnie. Psihoterapia este de tip integrativ, cognitiv-comportamentala, hipnoterapie. Sprijinul acordat de familie si prieteni poate garbi insanatosirea.

Psihoterapiile psihodinamice in tratamentul sindromului de stres post-traumatic

Punctul central al psihoterapiilor psihodinamice îl reprezintă rezolvarea conflictelor intrapsihice. Una din cele mai influente teorii moderne este cea a lui Harowitz (1976) în ce priveşte trauma, subliniind negarea, abreacţia, catharisisul şi stadiile de recuperare. Scopul terapiei este rezolvarea conflictului interpsihic rezultat din experienţa traumatică. Terapia se centrează atât pe explorarea sinelui, cât şi pe conflictul produs de traumă, continand elemente comune cu intervenţiile cognitiv-comportamentale.

Totuşi, psihoterapia psihodinamică acordă o mai mare importanţă chestiunilor developmentale, transferului, contratransferului şi relaţiei terapeutice. Se presupune că o alianţă terapeutică puternică ajută la crearea unui mediu sigur în care clientul poate ajunge să înţeleagă impactul traumei asupra sinelui. În plus, un asemenea mediu poate ajuta la reducerea componentei afective puternice asociată traumei şi la facilitarea integrării traumei în credinţele actuale şi expectanţele viitoare. Mecanismul schimbării în terapia psihodinamică este transferul amintirilor traumatice în relaţia terapeutică, unde pot fi procesate în întregime.

În cadrul psihoterapiei psihodinamice se fac recomandări diferite funcţie de tipul de sindrom-post-traumatic:

sindrom post-traumatic simplu sau necomplicat

sindrom post-traumatic complex

sindrom post-traumatic comorbid cu tulburări pe axa I.

Sindromul post-traumatic necomplicat este tratat prin psihoterapie de scurtă durată, cu stabilirea unei alianţe terapeutice puternice, prelucrarea conflictelor, legarea traumei de traume anterioare şi prelucrarea transferului şi contratransferului. În cazul sindromului de stres postraumatic comorbid cu tulburări de pe axa I se folosesc aceleaşi abordări concomitent cu tratamentul tulburării de pe axa I. O excepţie o constituie abuzul sau dependenţa de substanţe care se tratează înainte de tratarea sindromului de stres postraumatic.

Sindromul de stres postraumatic complex, numit şi tulburare de personalitate de stres postraumatic, necesită terapie de lungă durată pentru că include antrenamentul abilităţilor interpersonale, terapia familială sau de grup, medicaţie sau spitalizarea. Sindromul de stres postraumatic complex apare mai ales la persoanele care au suferit abuzuri repetate în copilărie sau în perioade de război, apărând probleme severe care afectează autoreglarea, disocierea, identitatea personală şi funcţionarea interpersonală şi ocupaţională. Teoria susţine că odată cu ce amintirile au fost pe deplin exprimate şi procesate, graniţele disociative nu mai sunt necesare.

Totuşi, există prea puţine cercetări referitoare la eficacitatea psihoterapiilor psihodinamice în cadrul traumelor, deşi au fost identificate reducerea anxietăţii şi ostilităţii. Până la ora actuală nu a fost stabilita eficacitatea psihoterapiilor psihodinamice în tratamentul reacţiilor postraumatice.

Hipnoterapia in sindromul de stres post-traumatic

Freud a fost primul care a folosit hipnoterapia în tratamentul stresului traumatic, plecând de la premiza că este necesară producerea catharsisului.

Spiegel (1989) arată că hipnoza este utilă în tratamentul sindromului de stres post-traumatic din două motive:

Disocierea, care se asociază cu hipnoza, este un mecanism uzual de coping pentru supravieţuitorii traumelor.

Unele evenimente traumatice iniţial codate în stare disociativă pot să nu fie disponibile reamintirii conştiente.

Există mai multe studii de caz care arată că hipnoza este utilă în tratamentul sindromului de stres post-traumatic (Leung, 1994, Spiegel, Hunt şi Dordeshine,1988). Este important însă de notat că doar studiul lui Spiegel din 1989 a investigat utilizarea hipnozei în cazul victimelor violului. Ca urmare a limitărilor metodologice este imposibil de tras o concluzie definitivă privitor la eficacitatea hipnoterapiei în tratamentul sindromului de stres post-traumatic in aceste cazuri.

O serie de studii care au comparat hipnoterapia, desensibilizarea sistematică şi psihoterapia psihodinamică ca un grup de control au arătat că toate cele trei abordări au o anumită eficacitate, dar fără a putea face o diferenţiere clară între ele.