Fobiile

fobie

Ce este fobia?

Fobia este frica marcată şi persistentă de obiecte sau situaţii circumscrise, care pot fi recunoscute clar. Expunerea la stimulul fobic provoacă invariabil un răspuns anxios imediat. Acest răspuns poate lua forma unui atac de panică circumscris situaţional sau predispus situaţional. Cu toate că adolescenţii şi adulţii cu această tulburare recunosc că frica lor este excesivă şi nejustificată, acesta poate să nu fie cazul cu copiii. Cel mai adesea, stimulul fobic este evitat, deşi uneori este îndurat cu teamă.

Simptomele fobiei

Persoana simte o frică marcată , persistentă şi excesivă sau nejustificată când se află în prezenţa, ori când anticipează o întâlnire cu un obiect sau situaţie specifică. Frica poate fi centrată pe prejudiciul anticipat produs de un aspect al obiectului sau situaţiei (de ex., o persoana se poate teme de o călătorie cu avionul din cauza faptului că este preocupata de căderea avionului, sau se poate teme de câini din cauza preocupărilor în legătură cu faptul de a fi muşcat ori se teme să conducă din cauza preocupărilor în legătură cu faptul că ar putea fi lovit de alte vehicule pe stradă).

Fobiile specifice pot implica de asemenea preocupări în legătură cu pierderea controlului, panicarea, manifestările somatice ale anxietăţii şi fricii (cum ar fi creşterea ritmului cardiac sau scurtarea respiraţiei) şi leşinul, care pot surveni la expunerea la obiectul temut. De exemplu, persoanele care se tem de sânge şi de plăgi pot fi, de asemenea, preocupate şi de posibilitatea apariţiei unui leşin; persoanele cărora le este frică de înălţimi pot fi, de asemenea, preocupate de ameţeală, iar cei care se tem de situaţii in care se afla in spaţii închise pot fi, de asemenea, preocupaţi de faptul de a nu-şi pierde controlul şi de a nu vocifera. Aceste preocupări pot fi extrem de puternice în tipul situaţional de fobie specifică .

Anxietatea este aproape constant simţită imediat la confruntarea cu stimulul fobic (de ex., o persoană cu o fobie specifică de pisici va avea aproape constant un răspuns anxios imediat când este forţată să se confrunte cu o pisică). Nivelul anxietăţii sau fricii variază de regulă în funcţie, atât de gradul de apropiere de stimulul fobic (de ex., frica se intensifică pe măsură ce pisica se apropie şi diminua pe măsură ce pisica se depărtează), cât şi de gradul în care este limitată scăparea de stimulul fobic (de ex., frica se intensifică pe măsură ce ascensorul se apropie de jumătatea drumului dintre etaje şi diminua când se deschide uşa la etajul următor).

Intensitatea fricii poate să nu fie însă totdeauna în raport predictibil cu stimulul fobic (de ex., o persoană care se teme de înălţimi poate simti grade diferite de frică, atunci când traversează acelaşi pod în ocazii diferite).

Uneori apar atacuri de panica ca răspuns la stimulii fobiei, în special când persoana trebuie să rămână în situaţie sau crede că scăparea este imposibilă.

Adulţii cu această tulburare recunosc că fobia este excesivă sau nejustificată .

Subtipuri de fobii

Conform cu DSM subtipurile de fobii sunt:

Fobie de animale: frica este provocată de animale sau insecte. Acest subtip are în general debutul în copilărie.

Fobie de mediu natural: frica este provocată de obiecte si situatii din mediul natural, cum ar fi furtunile, înălţimile sau apa. Are în general debutul în copilărie.

Fobie de sânge-injecţii-plăgi: frica este provocată de vederea sângelui sau a unei plăgi, ori de administrarea unei injecţii sau a altor proceduri medicale invazive. Acest subtip este extrem de frecvent.

Fobie de situaţii: frica este provocată de o anumită situaţie, cum ar fi transportul public, tunelele, podurile, ascensoarele, zborul, condusul sau spaţiile închise.

Fobii de alt tip: frica este provocată de stimuli diversi, cum sunt evitarea situaţiilor care pot duce la sufocare, vomă sau contractarea unei maladii; fobia de „spaţiu” (adică, persoana se teme să nu cadă jos, dacă se află departe de un perete sau de alte mijloace de suport fizic) şi fricile copiilor de sunete puternice sau de persoane în uniformă.

Consecintele fobiilor

Fobia specifică poate duce la un stil de viaţă restrâns ori interferează cu anumite ocupaţii, în funcţe de tipul de fobie. De exemplu, promovarea în funcţie la serviciu poate fi ameninţată de evitarea călătoriilor cu avionul, iar activităţile sociale pot fi restrânse de frica de locuri aglomerate sau de spaţii închise.

Fobiile specifice apar concomitent cu alte tulburări anxioase, tulburări afective sau tulburări în legătură cu o substanţă.

In general, se estimează că numai 12%-30% dintre persoane solicită asistenţă psihologica pentru fobiile lor specifice. Solicitarea asistenţei psihologice pentru fobiile specifice este foarte posibilă în fobiile cu deteriorare funcţională mai mare (de ex., fobiile de obiecte sau de situaţii care sunt întâlnite frecvent). Din contra, persoanele cu frici absurde de plăgi sângerânde, de proceduri medicale şi boli este posibil să solicite mai puţin ajutor pentru fobii.

Evoluţia fobiilor

Primele simptome ale fobiei specifice apar în copilărie sau la începutul adolescenţei şi survin la o varsta mai mică la femei decât la bărbaţi. De asemenea, varsta medie la debut variază în funcţie de tipul de fobie specifică.

Fobiile specifice de mediu natural (de ex., fobia de înălţimi) tind a începe în special în copilărie, deşi multe cazuri noi de fobie de înălţime apar precoce în viaţa adultă.

Varsta la debut pentru fobiile specifice de animale şi pentru fobiile specifice de sânge—injecţii-plagi se situează, de asemenea, în copilărie.

Factorii predispozanti ai fobiilor

Factorii predispozanţi Ia debutul fobiilor specifice includ evenimente traumatice (ca de ex., a fi atacat de un animal sau închis într-un dulap), atacurile de panică inopinate în situaţii de temut, observarea unora care suferă un traumatism sau care arată că le este frică (cum ar fi vederea unora care cad de la înălţime sau cărora le este frică în prezenţa unor animale) şi informaţiile transmise (de ex., avertismentele părinteşti repetate în legătură cu periculozitatea anumitor animale sau relatările din mass media despre căderile de avioane).

Obiectele sau situaţiile temute tind a implica lucruri care realmente pot reprezenta o ameninţare sau au reprezentat o ameninţare la un moment dat în cursul evoluţiei umane.

Fobiile care rezultă din evenimente traumatice sau atacuri de panică inopinate tind a fi extrem de acute în dezvoltarea lor. Fobiile de origine traumatică nu au o varsta caracteristică de debut (de ex., teama de sufocare care urmează de regulă unui incident de sufocare sau aproape de sufocare, poate apare aproape la orice varsta). Fobiile care persistă în viaţa adultă se vindeca rar in mod spontan (în aproximativ 20% din cazuri).

Tipare familiale in fobie

Există un risc crescut pentru fobiile specifice la membrii de familie ai celor cu fobii specifice. De asemenea, există unele date care sugerează că poate exista o agregare în familii după tipul de fobie (de exemplu, rudele biologice de gradul I ale persoanelor cu fobii specifice de animale este posibil să aibă fobii de animale, deşi nu în mod necesar de acelaşi animai, iar rudele biologice de gradul I ale persoanelor cu fobii specifice de tip situaţional este posibil să aibă fobii de situaţii).

Fricile de sânge şi de plăgi au tipare familiale extrem de puternice.

Tratamentul fobiilor

Cele mai multe fobii nu trec de la sine si necesita tratament. Psihoterapia este un mod eficient de a trata cele mai multe fobii. Este posibila concentrarea atentiei asupra reducerii anxietatii si fricilor si gestionarea reactiilor la stimuli care induc frica. Psihoterapia cognitiv-comportamentala este una din formele de psihoterapie de success in tratamentul fobiilor, ca si psihoterapie integrativa si hipnoterapia. Psihoterapia cognitiva presupune invatarea de noi abilitati de a reactiona la situatii care in mod tipic declanseaza anxietatea. Pacientii invata de asemenea ca gandurile negative cresc anxietatea si modalitatin dee a redirectiona acest tip de gandire. Aspectul comportamental al psihoterapiei se refera la faptul ca persoana invata sa schimbe anumite actiuni si sa foloseasca tehnici anume pentru a opri comportamentul daunator. Clientii invata tehnici de relaxare si pot expusi in mod gradual la situatii care sunt percepute ca fiind inspaimantatoare, si in care pacientul poate testa noile modalitati de gestionare a stresului. Spre exemplu, o persoana careia ii este frica de zbor, poate intai sa viziteze un aeroport, apoi un avion care nu se misca, ajungand la un moment dat sa si calatoreasca cu avionul. Si medicatia poate fi prescrisa pentru a ajuta reducerea anxietatii.