Dependenta de amfetamine (amfetamina, ecstasy, ice)

ecstasy

Ce sunt amfetaminele?

Clasa amfetaminei şi a substanţelor similare amfetaminei include toate substanţele de tip amfetamina, dextroarnfetamina şi metamfetamina („speed”) (viteză). De asemenea, mai sunt incluse acele substanţe care sunt diferite structural, dar care au o acţiune similară amfetaminei, cum ar fi metilfenidatul şi alţi agenţi utilizaţi ca suprimanţi ai apetitului („pilule de dietă”). Aceste substanţe sunt luate de regulă oral sau administrate intravenos, deşi metamfetamina este luată, de asemenea, şi pe cale nazală („prizat”).

O formă foarte pură de metamfetamina este denumită „ice” (gheaţă) din cauza aspectului cristalelor sale când sunt văzute mărite sub lupă. Datorită marii sale purităţi şi punctului de vaporizare relativ scăzut, „ice” poate fi fumată pentru a produce un efect stimulant puternic şi imediat (aşa cum se face cu cocaina „crack” (trăsnet)).

Pe lângă compuşii sintetici similari amfetaminei, există stimulante naturale derivate din plante, cum ar fi khatul (frunzele plantei), care poate produce abuz sau dependenţă.

Care sunt efectele amfetaminelor?

Cele mai multe efecte ale amfetamineior şi drogurilor similare amfetaminei sunt asemănătoare cu cele ale cocainei. Insă, contrar cocainei, aceste substanţe nu au activitate anestezica locală si de aceea riscul lor de a induce anumite afectiuni medicale generale (de ex., aritmii cardiace şi crize epileptice) poate fi mai redus. Efectele psihoactive ale celor mai multe substanţe similare amfetaminei durează mai mult decât cele ale cocainei, iar efectele simpatomimetice periferice pot fi mai puternice.

Care sunt tulburarile induse de amfetamine?

Tulburarile induse de amfetamine sunt clasificate in DSM-IV astfel:

Tulburările uzului de amfetamina

Dependenţa de amfetamina

Abuzul de amfetamina

Tulburările induse de amfetamina

Intoxicaţia cu amfetamina

Abstinenţa de amfetamina

Deliriumul prin intoxicaţie cu amfetamina

Tulburarea psihotică indusă de amfetamina, cu idei delirante

Tulburarea psihotică indusă de amfetamina, cu halucinaţii

Tulburarea afectivă indusă de amfetamina

Tulburarea anxioasă indusă de amfetamina

Disfuncţia sexuală indusă de amfetamina

Tulburarea de somn indusă de amfetamina

Dependenta de amfetamina

Simptome in consumul de amfetamine

Comportamentul agresiv sau violent este asociat cu dependenţa de amfetamina, în special când sunt fumate doze mari (de ex., „ice”) sau cand amfetaminele sunt administrate intravenos. Ca şi în cazul cocainei, adesea este observată o anxietate intensă, semănând cu panica sau cu anxietatea generalizată, precum şi o ideaţie paranoidă şi episoade psihotice care seamănă cu schizofrenia, tipul paranoid. Stările de abstinenţă sunt asociate adesea cu simptome depresive temporare care pot semăna cu un episod depresiv major.

Toleranţa la amfetamine se dezvoltă adesea, ducând la escaladarea substanţială a dozei. Invers, unele persoane cu dependenţă de amfetamina dezvoltă sensibilizare, care este caracterizată prin creşterea considerabilă a efectelor urmând administrărilor repetate. In aceste cazuri, doze mici pot produce efecte stimulante marcate, precum şi alte efecte mentale şi neurologice adverse.

Abuzul de amfetamina

Ocazional, persoanele cu abuz de amfetamina se angajează în acte ilegale (de ex., producerea de amfetamina, furt) pentru a obţine drogul; acest comportament este mai frecvent însă la cei cu dependenţă. Persoana care abuzeaza de amfetamina poat econtinua să facă uz de substanţă în ciuda faptului că ştie că acesta duce la certuri cu membrii familiei.

Intoxicatia cu amfetamina

Elementul esenţial al intoxicaţiei cu amfetamina îl constituie prezenţa de modificări dezadaptative comportamentale şi psihologice semnificative clinic, care apar în cursul sau la scurt timp după uzul de amfetamina sau de o substanţă similară. Intoxicaţia cu amfetamina începe de regulă cu senzaţia de „exaltare” urmată de apariţia de simptome, precum euforia cu vigoare crescută, hiperactivitatea, neliniştea, hipervigilitatea, susceptibilitatea interpersonală, vorbitul excesiv, anxietatea, tensiunea, alerta, grandoarea, comportamentul stereotip şi repetitiv, stare agresiva, încăierări şi deteriorarea judecăţii. In cazul intoxicaţiei cronice poate exista aplatizare afectivă, cu oboseala marcata sau tristeţe şi retragere socială. Aceste modificări cornpotamentale şi psihologice sunt acompaniate diverse semne şi simptome, cum sunt: tahicardie sau bradicardie, dilataţie pupilară, creşterea sau scăderea presiunii sanguine, transpiraţie sau senzaţie de frig, greaţă sau vomă, pierdere evidentă în greutate, agitaţie sau lentoare psihomotorie, scăderea forţei musculare, deprimare respiratorie, dureri toracice sau aritmii cardiace, confuzie, crize epileptice sau comă.

Intoxicaţia cu amfetamina, fie acută sau cronică, se asociază adesea cu deteriorarea funcţionării sociale sau profesionale. Magnitudinea şi manifestările modificărilor comportamentale şi fiziologice depind de doza utilizată şi de caracteristicile individuale ale persoanei care uzează de substanţă (de ex., toleranţa, ritmul de absorbţie, cronicitatea uzului).

Modificările asociate cu intoxicaţia încep de regulă în decurs de câteva minute (uneori chiar în decurs de câteva secunde), dar pot surveni şi în decurs de până la o oră, în funcţie de drogul specific şi de metoda de administrare.

Abstinenta dupa consum de amfetamina

Elementul esenţial al abstinenţei de amfetamina îl constituie prezenţa unui sindrom de abstinenţă caracteristic care apare în decurs de câteva ore până Ia câteva zile după încetarea (sau reducerea) uzului excesiv şi prelungit de amfetamina.

Simptomele de abstinenţă sunt în general opusul celor văzute în cursul intoxicaţiei. Sindromul de abstinenţă este caracterizat prin apariţia unei dispoziţii disforice şi a unor modificări de tipul: oboseala marcata, vise vii şi neplăcute, insomnie sau hipersomnie, creşterea apetitului şi agitaţie sau Ientoare psihomotorie.

Simptomele de abstinenţă marcată („crashing”) urmează adesea după un episod de uz intens de doze mari (o „speed run”). Aceste perioade sunt caracterizate prin sentimente intense şi neplăcute de depresie, care cer în general mai multe zile de repaus şi recuperare. Pierderea în greutate survine frecvent în cursul uzului excesiv de stimulante, pe când o creştere marcată a apetitului cu plus ponderal rapid este observată adesea în cursul abstinenţei. Simptomele depresive pot dura mai multe zile şi pot fi acompaniate de ideaţie suicidiară.

Cine consuma amfetamine?

Dependenţa şi abuzul de amfetamina sunt întâlnite la toate nivelele societăţii şi sunt mai frecvente printre persoanele în etate de 18-30 ani. Administrarea intravenoasă este mai frecventă printre persoanele din grupele socio-economice inferioare şi are un raport bărbaţi/femei de 3 sau 4:1.

O anchetă din SUA din 1997 printre elevii din clasele superioare de liceu a raportat că 16% dintre au făcut cândva uz de droguri similare amfetaminei.

Evoluţia consumului de amfetamine

Unele persoane care prezintă abuz sau dependenţă de amfetamine sau de substanţe similare amfetaminei, încep să facă uz de aceste substanţe în tentativa de a-şi controla greutatea. Alţii fac cunoştinţă cu aceste substanţe prin piaţa ilegală.

Dependenţa poate surveni rapid când substanţa este administrată intravenos sau fumată. Administrarea orala duce de regulă la o progresiune mai lentă de la uz la dependenţă.

Dependenţa de amfetamina este asociată cu două tipare de administrare: uz episodic sau uz zilnic (sau aproape zilnic). In tiparul episodic uzul de substanţă este separat prin zile de non-uz (de ex., uz intens în cursul weekendului ori într-una sau mai multe zile ale săptămânii). Aceste perioade de uz intensiv de doze mari (numite adesea „speed runs” sau „orgii”) sunt adesea asociate cu uzul intravenos.

Uzul cronic zilnic poate implica doze mari sau mici, şi poate avea loc tot timpul zilei sau poate fi redus la doar câteva ore. In uzul cronic zilnic, în general, nu există fluctuaţii mari de doză, zile în şir, dar uneori există o creştere a dozei cu timpul. Uzul cronic de doze mari devine adesea neplăcut din cauza sensibilităţii şi apariţiei disforiei şi a altor efecte negative ale drogului.

Puţinele date pe termen lung disponibile indică faptul că la persoanele care au devenit dependente de amfetamine există tendinţa de a reduce sau de a stopa uzul după 8-10 ani. Aceasta pare a rezulta din apariţia efectelor adverse mentale şi somatice care survin în asociaţie cu dependenţa de lungă durată.

Politoxicomania
Amfetaminele sunt frecvent implicate în asa-numita politoxicomanie, consumul concomitent al mai multor droguri. Amfetaminele sunt utilizate de exemplu de alcoolici, dar si de dependentii de opiacee care vor sa se euforizeze dimineata (în mod evident, pot suprima fenomenele de abstinenta, fiind chiar mai eficiente, în aceasta privinta, decât cocaina).

Combinatia de amfetamine si alcool poate provoca în multe situatii un comportament agresiv nefondat.

Consumul cronic de amfetamine este caracterizat de:

  1. Dependenta psihica – de fapt singura caracteristica, atat necesara cat si suficienta pentru a defini dependenta de drog. Dependenta fizica si toleranta pot fi prezente, dar niciuna nu este nici necesara, nici suficienta, prin ea insasi pentru a defini dependenta de drog. Dependenta psihica reprezinta necesitatea de ordin psihologic de a lua drogul, denumita in terminologia actuala “craving” (dorinta intensa de a retrai efectele substantei psihoactive), si reprezinta cauza recaderilor dupa perioade lungi de abstinenta.
  2. Toleranta – caracterizata prin necesitatea de doze semnificativ crescute pentru a obtine starea de intoxicatie sau efectul dorit sau prin efect diminuat substantial la continuarea folosirii aceleiasi cantitati.

In cazul unui consum regulat de amfetamina sau metamfetamina, toleranta se dezvolta rapid, ajungandu-se la administrarea zilnica a unor doze masive (de exemplu, in cazul metamfetaminei, se ajunge la administrarea zilnica a unor doze de cateva sute de ori mai mari decat doza terapeutica zilnica si de cel putin 3 ori mai mari decat cele auto administrate de un dependent de amfetamina, ce foloseste doze mari i.v.).

  1. Dependenta fizica – implica dezvoltarea tolerantei si a simptomelor de retragere (abstinenta) la incetarea folosirii drogului, ca o consecinta a adaptarii organismului la prezenta continua a unui drog. In cadrul sindromului de dependenta, dependenta fizica reprezinta factorul de conditionare secundara, legat de teama de privare de drog si de incercarea permanenta de a evita senzatiile neplacute cauzate de absenta drogului.
    Dependenta fizica se dezvolta ca rezultat al unei adaptari a organismului in ceea ce priveste raspunsul la administrarea repetata a unei substante (drog), aceasta afectand echilibrul a diverse sisteme;ca rezultat, aceste sisteme sufera adaptari pentru a ajunge la un nouechilibru, pe fondul interventiei repetate a substantei respective. In acord cu aceste mecanisme, dependenta fizica este definita ca o stare de adaptare a organismului in care efectele primare ale unei substante (drog) si recontroalele generate de organism se echilibreaza deasemenea maniera incat nu functioneaza normal decat in conditiile prizelor regulate de substanta (drog). La oprirea brutala a administrarii, recontroalele nu mai sunt compensate de efectele substantei, conducand la o tulburare functionala, adesea cu manifestari clinice zgmomotoase, care pot imbraca aspecte periculoase, cu risc vital – sindromul de retragere.
  2. Sindrom de abstinenta – este caracterizat prin simptomele (incadrare si grad de severitatevariabile) care apar la incetarea sau reducerea dozei unui drog, inspecial narcotic, la care individul este adictiv si care a fost consumata in mod repetat, obisnuit, pe o perioada prelungita si/sau indoze mari. Exista tendinta ca in prezent sa se inlocuiasca termenul de “sindrom de abstinenta” cu “sindrom de retragere”. Sindromul de retragere, expresie a dependentei fizice, este unul din indicatorii sindromului de dependenta.

Toleranta la amfetamine

Amfetaminele sunt substante tipice dadatoare de dependenta fizica si psihica, in sensul ca doza poate fi crescuta rapid si foarte mult – pana la cantitati care, pentru persoane neobisnuite, sunt letale (200-300 mg). Toleranta farmacologica este mare, dar nu este egala in toate cazurile. Dependentul trebuie sa-si creasca din ce in ce mai mult doza, pentru a atinge starea de euforie dorita, in acelasi timp insa doarme din ce in ce mai prost. Dependentii de amfetamina dorm doar cateva ore pe noapte, timp de luni de zile. Dependentul de amfetamine ajunge la clinica de psihiatrie adesea intr-o stare ce se deosebeste foarte putin de psihoza acuta. El se simte amenintat si urmarit de orice persoana necunoscuta, are halucinatii auditive si este complet derutat.
In cazurile mai putin grave, dispozitia persoanei este constant negativa si tensionata. Euforia initiala dispare aproape total; chiar si dozele crescute asigura doar o dispozitie lamentabila. Dimineata este cea mai neplacuta. Toate miscarile par a necesita un efort urias – o reactie a organismului la efectul constant de stimulare a stupefiantului.

Efectele consumului de ecstasy:

Consumul de ecstasy conduce la simptome ale folosirii amfetaminelor clasice. Consumatorii raporteaza dorinta de a evita apropierea de alte persoane si cresterea confortului personal. Descriu cresterea luminiscentei obiectelor din mediul inconjurator desi aceste efecte halucinogene sunt mai slabe decit cele produse de alte halucinogene cum este LSD.

Ca si amfetaminele clasice, ecstasy produce tulburari cardiovasculare cu hipertensiune arteriala, tahicardie, cresterea consumului de oxigen al miocardului. Persoanele cu boli preexistente cardiace sunt la risc de catastrofe cardiovasculare. Drogul ramine active mult timp in corp. astfel toxicitatea creste rapid daca se iau multiple doze in perioade scurte de timp determinind deshidratare, hipertermie si convulsii.

Tratamentul intoxicatiei acute cu amfetamine

Tratamentul intoxicatiei acute cu amfetamine presupune:

– tratament de intretinere, inclusiv rehidratare si racire daca pacientul este hipertermic;
– tratament farmacologic cu benzodiazepine administrate pana la sedare.

Masuri terapeutice in intoxicatia acuta cu amfetamine:

-inducerea vomei, lavaj gastric sau administrare de carbune activat in cazul unei supradoze
-excretia amfetaminelor poate fi accelerata de catre folosirea de clorat de amoniu administrat intravenous sau oral, acesta se gaseste in expectorante si se administreaza 1-2 sticlute

-se adminsitreaza fluide intravenous pentru o hidratare adecvata

-daca pacientul este psihotic sau daca tinde sa raneasca alte persoane se administreaza un antipsihotic cum este haloperidol

-agitatia poate fi tratata cu benzodiazepine: lorazepam

-se administreaza naloxona daca se suspecteaza si intoxicatia cu opiacee

-daca pacientul are hipertensiune arteriala se administreaza propranolol.
Dupa ce a fost eliminata substanta din organism pacientul poate prezenta episoade psihotice indicindu-se folosirea de antipsihotice; risperidon. Daca mania persista peste 2 saptamini se indica agentii antimanie. Antidepresivele pot fi utile daca depresia persista pentru mai mult de 2 saptamini dupa sevraj. Daca anxietatea persista peste 2 saptamini se indica folosirea de medicamente nonbenzodiazepine. Medicamente precum beta-blocantii, acidul valproic, carbamazepina sau gabapentinul sunt promitatoare la pacientii cu abuz de substante si anxietate.

Medicatia pentru somn poate ajuta pacientii sa-si ajusteze ritmul circadian si poate fi folosita pentru 1-2 saptamini.

Psihoterapia consumului si dependentei de amfetamine

Primul pas pentru persoana dependentă este de a recunoaşte că există o problemă de dependenţă de amfetamina (dependenta de problema). Următorul pas este de a obţine ajutor.

Opţiunile de tratament psihoterapeutic pentru dependenta de amfetamine depind de mai mulţi factori, inclusiv ce tip de substanţă a fost utilizata si modul de administrare. Tipic, tratamentul include o combinatie de programe in stationar si ambulator, incluzand  consiliere sau psihoterapie, grupuri de autoajutorare, asocierea cu sponsori individuali, şi medicaţie.

Programele de tratament psihoterapeutic se concentrează pe abstinenta şi prevenirea recidivelor. Psihoterapia este individuala, de grup şi / sau sedinte de psihoterapie de familie. În funcţie de nivelul de dependenta, comportamentul pacientului şi tipul de substanţă, psihoterapia se face in ambulator sau in spital.

Psihoterapia ajuta persoana in confruntarea cu dorinta de consum de amfetamine si previne posibilele recidive dupa dezintoxicare. Dacă familia pacientului se implica in programul de psihoterapie există o probabilitate mai bună de rezultate pozitive.

Grupurile de autoajutorare pot ajuta pacientul să intalneasca alte persoane cu aceeasi problema, ceea ce favorizează adesea motivatia. Grupurile de autoajutorare pot fi si o sursă utilă de educaţie şi informare.

Ce poate face un parinte al carui copil consuma amfetamine?

Chiar si atunci cand semnele sunt evidente, parintilor le este uneori dificil sa recunoasca faptul ca fiul sau fiica lor poate avea o problema. Furia, vina si senzatia esecului sunt reactiile firesti ale unui parinte. Daca copilul dv. foloseste droguri, este important sa evitati invinovatirea propriei persoane pentru problema aceasta si sa incercati sa dobanditi orice fel de ajutor de care aveti nevoie, cat mai curand posibil.
Daca va suspectati copilul de folosirea drogurilor, intrebati-I pe ceilalti adulti din viata copilului daca au observat vreo schimbare in comportamentul lui. Cel mai bun punct de pornire este scoala: vorbiti cu profesorii lui, cu dirigintele, cu asistenta scolii sau cu psihologul scolar. Comunicarea cu copilul dv. in aceste momente este foarte importanta. Daca refuza sa va vorbeasca, apelati la ajutorul psihoterapeutului. De asemenea, aflati ce ar putea sa se intample cu copilul dv., cu viata lui emotionala sau sociala, orice indiciu care ar putea indica utilizarea drogurilor. Exista vreun motiv anume acasa sau la scoala care sa determine schimbarea brusca de comportament ?

Ce puteti face in mod practic?

Petreceti mai mult timp cu copilul

Implicati-va in viata copilului dv. chiar daca el creste si pare sa nu mai aiba nevoie de dv.
Cunoasteti-i prietenii si implicati-va in activitatile recreationale, in pregatirea pentru scoala si in viata lui sociala. Cercetarile arata ca parintii care au un interes activ pentru viata copilului lor pot exercita o influenta pozitiva si pot reduce sansele ca el sa se indrepte spre droguri.

Fiti un bun ascultator. Statisticile asupra elevilor arata ca atunci cand parintii asculta grijile si sentimentele copiilor lor, acestia se simt mai liberi sa vorbeasca cu ei si au sanse mai mari sa caute ajutor la ei sau sa nu foloseasca droguri. Daca copilul dv. a inceput sa foloseasca droguri,el are nevoie de ajutorul dv. mai mult ca oricand pentru a incepe procesul de recuperare.

Oferiti informatia potrivita varstei. Asigurati-va ca informatia pe care i-o oferiti este potrivita varstei lui. Un copil normal de 6 ani poate intelege ca trebuie sa fie sanatos si ca exista unele lucruri pe care nu ar trebui sa le faca deoarece isi poate imbolnavi organismul, precum administrarea oricarui medicament cand nu e bolnav. Un copil de 8 ani poate intelege o lectie simpla despre drogurile specifice precum marijuana sau cocaina. Daca va uitati la TV si este mentionata marijuana, profitati de ocazie pentru a spune ceva de genul “stii ce este marijuana ? Este un drog care iti poate face rau.” Daca tanarul are mai multe intrebari, raspundeti-i. Pe copiii mai mari ii puteti invata acelasi lucru, adaugand si informatii specifice despre fiecare drog in parte si efectele lui asupra organismului.

Stabiliti pozitia clara a familiei in fata drogurilor.

Stabiliti un exemplu bun. Comportamentul dv. trebuie sa reflecte credinta ca medicamentele trebuie administrate rational.

Insistati pe modul critic de gandire. Filmele, muzica si televizorul transmit copiilor mesaje negative despre droguri, ii determina sa creada ca utilizarea lor ii face sa fie mai interesanti. Puteti actiona impotriva acestor mesaje prin a va determina copiii sa se gandeasca in mod critic despre ceea ce aud sau vad.

Asigurati-i raspunsuri pentru intrebari, ori de cate ori le pune.