Psihanaliza

PSIHANALIZA

Psihanaliza

Psihanaliza este o familie de teorii in psihologie si metode bazate pe lucrarile lui Sigmund Freud. Ca tehnica de psihoterapie, psihanalzia cauta sa dezvolte conexiunile dintre componentele inconstiente ale proceselor mentale ale pacientului. Scopul psihanalistului este de a ajuta pacientul sa se elibereze de barierele inconstiente reprezentate de transfer si rezistente, respectiv de tipare de relationare vechi care nu mai sunt utile si inhiba libertatea.

Psihanaliza este o teorie realizata de neuropsihiatrul austriac Sigmund Freud, ulterior dezvoltata de alti psihiatrii si psihologi. Psihanaliza are trei componente principale: o metoda de investigare a mintii umane si a modului nostru de gandire; un set de teorii despre comportamentul uman, si o metoda de tratament a tulburarilor psihologice si emotionale. In cadrul psihanalizei exista 22 de orientari teoretice privitoare la mintea si dezvoltarea umana.

Psihanaliza freudiana este un tip de tratament in care analizandul (adica pacientul/clientul) isi verbalizeaza gandurile, incluzand asociatii libere, fantezii si vise, analistul inducand conflicte inconstiente si interpretandu-le, pentru a duce la rezolvarea problemei.

Analiza este metoda de experientiere si integrare a materialului necunoscut. Este o cautare a intelesului comportamentelor, simptomelor si evenimentelor. Cea mai comuna cale de analiza este analiza viselor.

Tipologia psihologica

Psihologia analitica distinge cateva tipuri psihologice sau temperamente:
-         Extrovertit
-         Introvertit

Introvertitii pot fi mai inclinati spre schizofrenie, iar extrovertitii spre sindorm maniaco- depresiv.

Originile psihanalizei si istoricul psihanalizei

Psihanaliza a fost realizata la Viena in 1890 de catre Sigmund Freud, neurolog interesat de un tratament eficace pentru pacientii cu simptome nevrotice sau isterice. Ca rezultat al anamnezie acestor pacienti, Freud a ajuns la concluzia ca problemele lor proveneau din ceea ce era inacceptabil din punct de vedere cultural, si ca urmare reprimat in inconstient, respectiv dorinte si fantezii de natura sexuala.

Istoricul psihanalizei

Psihanaliza a aparut in anii 1890 in Viena, fiind “inventata” de Sigmund Freud, care era interesat de tratamentul pacientilor cu simptome nevrotice si de isterie. Freud a realizat faptul ca multe procese mentale nu sunt constiente si ca copiii afazici de exemplu, nu prezentau o cauza organica pentru tulburarea lor.

Prima teorie a lui Freud a fost scrisa in colaborare cu Joseph Breuer, in cartea “Studii asupra isteriei”, in care concluziona ca simptomele isterice erau rezultatul amintirilor reprimate. In 1896 Freud publica asa-numita teorie a seductiei, in care spunea ca a gasit dovezi ale abuzului sexual la toti pacientii cu simptome isterice. Mai tarziu Freud a realizat insa ca aceste asa-zise abuzuri erau fantezii inconstiente si astfel a aparut conceptul de dorinte Oedipiene.

In 1900 Freud spunea ca visele au semnificatie simbolica si a formulat a doua teorie psihanalitica, conform careia inconstientul are un “proces primar” care consta din ganduri simbolice si condensate, si un “proces secundar”, al gandurilor logice si constiente. Teoria sa a fost publicata in cartea “Interpretarea viselor”, in care autorul se referea la vise ca si “calea regala spre inconstient”.

In 1923 aparea teoria structurala asupra id-ului, eului si supraeului, conflictele intrapsihice dintre impulsuri si supraeu ducand la anxietate, care la randul sau duce la inhibitia proceselor mentale.

Inca din timpul vietii lui Freud au aparut asa-numitii “psihanalisti dizidenti”, cu teorii diferite de psihanaliza freudiana, iar dupa moartea lui Freud aceste curente psihanalitice s-au inmultit considerabil.

In anii 2000 existau aproximativ 35 de institute de formare in psihanaliza numai in SUA. Asociatia Internationala de Psihanaliza acrediteaza psihanalistii din intreaga lume.

Scoli de psihanaliza

Principalele scoli de psihanaliza includ:
-         psihologia sinelui, care subliniaza dezvoltarea unui sens stabil al sinelui prin contactul mutual empatic cu alte persoane
-         psihanaliza lacaniana, care integreaza psihanaliza, semiotica si filozofia Hegeliana
-         psihologia analitica, fondata de carl Jung, si care are o abordare de tip spiritual
-         teoria relatiilor obiectuale, care subliniaza dinamica relatiilor personale cu alte persoane interne, care sunt la nivel de fantezie; aceasta abordare a fost fondata de Melanie Klein
-         psihanaliza interpersonala, care accentueaza nuantele interactiunilor interpersonale
-         psihanaliza relationala, care combina psihanaliza interpersonala cu teoria relatiilor obiectuale
-         psihanaliza moderna, dezvoltata de Hyman Spotnitz, extinzand teoriile lui Freud astfel incat sa fie aplicabile unui spectru larg de tulburari emotionale.

Tehnicile in psihanaliza

Metoda de baza a psihanalizei este analiza transferului si rezistentei prin asociatie libera. Pacientul este incurajat sa spuna orice ii trece prin minte. In general psihanalistul pur si simplu asculta, facand comentarii ocazionale, cu scopul de a declansa insight-ul. Psihanalistul incearca sa mentina o neutralitate empatica cu scopul de a crea un mediu in care pacientul sa se simta in siguranta. Analistul cere analizandului (pacientul) sa discute onest despre orice apare la nivel constient, interpretand in acelasi timp tiparele si inhibitiile comportamentale ale pacientului.
Multi clinicieni sustin ca psihanaliza nu este recomandata in caz de afectiuni psihologice serioase, cum sunt psihozele, depresia suicidara, sau alcoolismul sever netratat. Asemenea pacienti sunt etichetati ca “ne-analizabili”. Cele mai tipice aplicatii ale psihanalizei sunt depresia clinica si tulburarile de personalitate.
Desi norma psihanalitica este reprezentata de sedintele de psihoterapie individuale, psihanaliza a fost adaptata si ca forma de psihoterapie de grup de catre Harry Stack Sullivan.

Eficacitatea psihanalizei

Cei mai multi psihanalisti la ora actuala sustin ca psihanaliza este eficienta ca metoda in cazuri d enevroza sau probleme de personalitate. Psihanaliza pare a fi foarte eficienta pentru problemele legate de intimitate si relatie si pentru problemele in care tiparele de viata prestabilite sunt problematice. Ca tratament in psihoterapie, psihanaliza se desfasoara cu o frecventa de trei- cinci sedinte de psihoterapie pe saptamana si dureaza trei pana la sapte ani.
Cercetarile privitoare la eficacitatea psihanalizei sunt insa destul de contradictorii.

Formarea in psihanaliza

Formarea in psihanaliza dureaza intre patru si zece ani, functie de institutul de formare profesionala.

Faimosul “Complex al lui Oedip” in psihanaliza

Complexul lui Oedip este un concept inventat de Sigmund freud pentru a explica originile unor nevroze, ca provenind din copilarie. Freud credea ca acest complex al lui Oedip apare in copilarie si daca nu este rezolvat da nastere simptomelor la adult, ca urmare a interferentelor cu relatiile sexuale mature, Dorintele pozitive oedipale se refera la dorinta sexuala a copilului de a-si poseda parintele de sex opus. Dorintele oedipale negative se refera la dorinat de eliminare a parintelui de acelasi sex. Complexul lui oedip este mai mult sau mai putin constient si uneori este verbalizat in faza oedipala de dezvoltare, adica la varsta de trei- cinci ani. Ideea complexului lui Oedip se bazeaza pe mitul grec al lui Oedip, care din greseala isi omoara tatal, pe Laius, si se casatoreste cu mama sa, Jocasta.
In cartea sa, “Totem si tabu”, Freud combina ideea complexului lui oedip cu teoriile lui Charles Darwin legate de aranjamentele din societatile umane primitive, respectiv un singur mascul dominant inconjurat de un harem de femele. Astfel, Freud localiza inceputurile complexului lui Oedip la originile societatii umane, si postula ca religia este de fapt o solutie colectiva la problema vinii si ambivalentei legate de omorul tatalui, ceea ce era identificat de psihanaliza cu pacatul originar.

Psihanaliza si adaptarea culturala

Psihanaliza poate fi adaptata diverselor culturi atat timp cat psihoterapeutul intelege mediul cultural al clientului. De exemplu mecanismele de aparare sunt strans legate de valorile culturale.

Critici aduse psihanalizei

Psihanaliza a fost criticata de diversi psihoterapeuti si psihologi, mai ales datorita aparitiei altor tipuri de psihoterapie, moderne, cum sunt psihoterapia comportamentala, psihoterapia cognitiva, hipnopsihoterapia ericksoniana, psihoterapia gestalt si psihoterapia centrata pe persoana.
O consecinta a marii varietati de teorii in psihanaliza este faptul ca diverse scoli de psihanaliza isi aduc critici una alteia.
Dar chiar si cei mai infocati psihoterapeuti comportamentalisti recunosc ca mare parte a conditionarii operante are loc la nivel inconstient, cu profund impact asupra vietii emotionale. Ideile de inconstient si transfer au fost mult cercetate si se pare validate de psihologia cognitiva si psihologia sociala.

Teoriile psihanalizei

Teoria in psihanaliza

Diversele teorii ale scolilor de psihanaliza in general includ urmatoarele ipoteze:
-         dezvoltarea umana este inteleasa in termeni de schimbare a obiectului dorintei sexuale
-         psihicul uman reprima dorintele, de obicei de natura sexuala sau agresiva, ajungand la nivel inconstient
-         conflictele inconstiente au tendinta de a se manifesta in vise si simptome
-         conflictele inconstiente sunt sursa nevrozelor
-         nevrozele pot fi tratate prin constientizarea dorintelor si amintirilor reprimate, in cursul tratamentului prin psihanaliza.

Teoria topografica postuleaza faptul ca aparatul mental poate fi divizat in constient, preconstient si inconstient.

Teoria structurala divide psihicul uman in id, eu si suprau. Id-ul este prezent de la nastere si este rezervorul instinctelor bazele. Eul se dezvolta treptat si este un mediator intre dorintele id-ului si realitatile lumii externe, operand astfel conform principiului realitatii. Supraeul este acea parte a eului care se ocupa de auto-observare, auto-critica si alte judecati. Atat eul cat si supraeul sunt partial constiente si partial inconstiente.

Teoria relatiilor obiectuale explica relatiile umane prin intermediul reprezentarilor interne ale sinelui si ale altora. Teoria este atribuita Melaniei Klein.

Psihanaliza lacaniana

Psihanaliza lacaniana, promovata de Jaques Lacan, este populara mai ales in Franta si este predominant o psihologie a eului. Conform cu Lacan inconstientul este structurat ca un limbaj.

Stadiul oglinzii a fost prima contributie oficiala a lui Lacan la teoria psihanalitica. El a descris stadiul oglinzii ca formator al functiei eului asa cum este el relevat in experienta psihanalitica. Mai tarziu acest stadiu a fost considerat o structura subiectiva permanenta, o paradigma a imaginarului, o faza in care subiectul este permanent captivat de propria sa imagine.
Stadiul oglinzii este departe de a fi un simplu fenomen care apare in cursul dezvoltarii copilului; el ilustreaza natura conflictuala a relatiei duale.
Eul se formeaza prin identificare, respectiv identificarea cu imaginea proprie. Copilul isi vede imaginea ca intreg si sinteza imaginii sale produce un contrast cu lipsa de coordonare a corpului, care este perceput ca fiind fragmentat. Acest contrast este resimtit de copil ca rivalitate cu propria sa imagine, deoarece imaginea ca intreg este amenintatoare si astfel in stadiul oglinzii apare o tensiune agresiva intre subiect si imagine. Pentru a rezolva tensiunea subiectul se identifica cu imaginea.
Lacan face diferenta si intre “celalalt cel mic” si “celalalt cel mare”. Celalalt cel mic este o reflectie si o proiectie a eului, in timp ce celalalt cel mare transcede imaginarul pentru ca nu poate fi asimilat prin identificare. Ambele au de-a face cu simbolul. Lacan subliniaza ca limbajul isi are originea nu la nivelul eului, ci a “celuilalt”, fiind desprins de controlul constient, in timp ce inconstientul este descris ca “cealalta scena”. Mama este “celalalt cel mare” pentru copil, iar complexul de castrare apare atunci cand copilul descopera ca celalalt nu este complet.
Lacan sustine ca imaginea speculativa si eul se afla in relatie in sensul ca eul si ordinea imaginara insasi sunt locuri ale alienarii radicale. Aceasta relatie este de asemenea narcisica. Astfel, imaginarul este domeniul imaginilor si imaginatiei, precum si a deceptiei: principalele iluzii fiind sinteza, autonomia, dualitatea si similaritatea. Imaginarul este unul din cele patru concepte de baza ale psihanalizei. Lacan acuza majoritatea scolilor psihanalitice ca reduc practica psihanalizei la ordinea imaginara identificand analistul cu obiectivul analizei.
Psihanaliza lacaniana spune ca conceptele de lege si structura sunt de negandit in lipsa limbajului, si astfel simbolicul devine o dimesniune lingvistica, care totusi implica atat imaginarul cat si realul.
Realul, opus imaginarului, este de asemenea localizat in afara simbolicului. Realul este in afara limbajului, si psihanaliza lacaniana defineste realul ca fiind imposibil deoarece este imposibil de imaginat si de integrat in simbolic, fiind imposibil de atins. Mai mult, realul este obiect al anxietatii.
Un alt concept central in psihanaliza lui Lacan este dorinta; analizandul trebuie sa recunoasca adevarul legat de dorinta lui. Dorinta nu este nici apetitul pentru satisfactie, nici cererea de dragoste, ci diferenta rezultata din scaderea celui dintai din cel de-al doilea.
Psihanaliza Lacaniana pastreaza distinctia Freudiana dintre impuls si instinct.
Alte concepte importante in psihanaliza lacaniana sunt: numele tatalui, drama oedipala si semnificatia oedipala, falusul si topologia.

Psihanaliza interpersonala

Psihanaliza interpersonala accentueaza nuantele relatiilor interpersonale, adica a felului in care oamenii se protejeaza de anxietate prin stabilirea interactiunilor cu ceilalti. Teoria interpersonala este creatia lui Harry Stack Sullivan, psihiatru american, care credea ca detaliile interactiunilor interpersonale ale pacientului pot furniza insight-ul privitor la cauzele si vindecarea tulburarilor mentale.

Sullivan spunea ca pacientii nu sunt constienti de multe aspecte ale relatiilor lor interpersonale, datorita lipsei de atentie selective. Conform cu autorul in psihoterapie este important de realizat o anamneza detaliata privitoare la interactiunile pacientilor cu alte persoane, astfel incat pacientul sa devina constient de tiparele sale inetrpersonale.

Spre deosebire de psihanaliza clasica, psihanalistii interpersonali se centreaza pe intrebari detaliate referitoare la interactiunea cu altii in fiecare moment, in aceste interactiuni incluzand interactiunea cu psihanalistul

Psihanaliza relationala

Psihanaliza relationala combina psihanaliza interpersonala cu teoria relatiilor obiectuale si teoria intersubiectivitatii. Psihanaliza relationala subliniaza modul de formare a personalitatii umane, prin relatiile adevarate si cele imaginare cu ceilalti.

Psihanaliza relationala este o scoala de psihanaliza din SUA care subliniaza rolul relatiilor reale si imaginare in cadrul tulburarilor mentale si in psihoterapie.

Psihanaliza relationala a inceput cu incercarea de integrare a psihanalizei interpersonale cu teoria relatiilor obiectuale. Conform psihanalizei relationale personalitatea ia nastere ca urmare a matricei relatiilor timpurii, in relatie stransa cu constructiile sociale.

O diferenta importanta dintre psihanaliza relationala sai psihanaliza clasica este teoria motivatiei. Teoria freudiana spune ca fiintele umane sunt motivate de impulsurile sexuale si agresive, acestea fiind de natura biologica. Relationistii, pe de alta parte, sustin ca motivatia psihica primara este relatia cu altii. Ca si consecinta a relatiilor timpurii, de obicei cu parintii, apar expectantele.

Psihanaliza intersubiectiva

Psihanaliza intersubiectiva subliniaza atat dezvoltarea umana, cat si procesele terapeutice care sunt influentate de relatia dintre perspectiva subiectiva a pacientului si perspectivele celorlaltora. Proponentii psihanalizei intersubiective au fost Otto rank, heinz Kohut, Stephen Mitchell si Jessica Benjamin.

Psihanaliza moderna

Psihanaliza moderna descrie un set de teorii si abordari clinice care au drept scop extinederea teoriilor freudiene pentru a le face aplicabile intregului spectru de tulburari emotionale.

Tratamentul psihanalitic

Pentru a fi tratata psihanalitic, persoana trebuie in primul rand sa isi doreasca analiza, sa aiba capacitatea de vorbire si comunicare. Potentialii pacienti sunt intial evaluati pentru a vedea daca pot fi tratati psihanalitic.

Psihanaliza poate fi utilizata in tratamentul fobiilor, conversiei, compulsiilor, obsesiilor, anxietatii, depresiei, disfunctiilor sexuale, timiditatii, dependentei de munca, isteriei si nevrozelor.

Principala metoda a psihanalizei este interpretarea conflictelor inconstiente ale pacientului, care interfereaza cu functionarea zilnica. Sunt utilizate interpretarea viselor, analiza fanteziilor de masturbare, reactia pacientului la aceste fantezii, amintirile din mica copilarie, etc.

In mod clasic psihanaliza se desfasoara cu pacientul culcat pe divan.

Psihanaliza este utilizata insa si in psihoterapia de grup si in psihoterapia copilului, fiind adaptata pentru tratamentele desfasurate prin psihoterapie prin joc, art-terapie si biblioterapie. Anna Freud in mod special a dezvoltat psihanaliza pentru copii, cu utilizarea jucariilor si jocurilor.

Sedintele psihanalitice se desfasoara de una, doua sau trei ori pe saptamana si psihanaliza este un tratament de lunga durata. Mai recent insa au aparut tratamentele dinamice scurte, mai adaptate la viata moderna.

Sigmund Freud

Sigmund Freud a fost un neurolog austriac si psihiatru care a fondat scoala psihanalitica de psihologie. Freud este cel mai bine cunsocut pentru teoriile sale asupra mintii inconstiente, implicand in special mecanismele de represie. De asemenea Freud a definit dorinta sexuala ca fiind indreptata spre o varietate de obiecte. Tehnicile sale de psihoterapie se bazeaza pe transfer in cadrul relatiei psihoterapeutice si pe interpretarea viselor ca surse de insight in dorintele inconstiente.

Sigmund Freud este considerat parintele psihanalizei si munca sa a avut o mare influenta in psihologie si psihoterapie, popularizand notiuni cum sunt inconstientul, mecanismele de aparare, simbolismul viselor. Totusi teoriile sale raman controversate si disputate de numerosi critici.

Psihologia analitica sau Jungiana

Psihologia analitica sau jungiana se refera la scoala de psihologie care isi are originile in ideile psihiatrului carl Jung. Ea difera de psihanaliza Freudiana, dar are si asemanari cu aceasta.

Fundamentele psihologiei analitice

Presupunerea de baza in psihologia analitica este aceea ca inconstientul personal este o parte puternica a psihicului normal uman. Pentru functionarea normala este neecsara comunicarea dintre constient si inconstient.
Conform psihologiei analitice visele arata idei, credinte si sentimente de care persoana nu este constienta, si materialul respectiv este exprimat ca metafora vizuala, printr-un vocabular personalizat.
Psihologia analitica face de asemenea distinctia dintre incostientul personal si inconstientul colectiv. Inconstientul colectiv contine arhetipuri comune tuturor fiintelor umane. Astfel individuatia poate aduce la suprafata simboluri care nu legatura cu experienta de viata a persoanei respective.
Inconstientul colectiv poate fi privit ca ADN-ul psihicului uman.
Un alt concept al psihologiei jungiene este “umbra”, definita ca aspecte reprimate si suprimate ale sinelui constient. Exista tipuri constructive si distructive de umbra.
Jung identifica anima ca fiind componenta feminina inconstienta la barbat si animus ca si componenta inconstienta masculina la femeie.

Lucrul cu visele si psihanaliza

Lucrul cu visele difera de interpretarea viselor deoarece scopul lucrului cu visele este acela de a explora diferitele imagini si emotii care sunt prezentate si evocate de vis, fara incercarea de a da o unica interpretare visului. In acest fel visul ramane “viu”, spre deosebire de situatia in care i se confera o unica interpretare si se sfarseste. Cei care lucreaza cu visele spun ca visul poate avea o varietate de semnificatii, depinzand de nivelul care este explorat.
Fiecare persoana are propriul sau “limbaj” al visului. Orice loc, persoana, simbol sau obiect are inteles diferit pentru fiecare persoana si vis, si difera functie de situatia de viata din momentul respectiv.
Atunci cand se lucreaza cu visele este cel mai bine sa se astepte pana cand au fost epuizate toate intrebarile si posibilele raspunsuri inainte de a oferi sugestii referitor la posibilul inteles al visului. Persoana care a visat isi foloseste propria judecata si interpretare in cadrul grupurilor in care se lucreaza cu visele.

In Romania puteti face formare in psihanaliza in cadrul Societatii Romane de Psihanaliza.

%d bloggers like this: