Mentalizarea

Mentalizarea este un concept psihologic care descrie capacitatea noastra de a intelege propria stare mentala si starea mentala a altora, in conformitate cu comportamentul evident. Mentalizarea este o forma de activitate mentala imaginativa, care ne permite sa percepem si sa interpretam comportamentul uman in termeni de stari mentale intentionate, cum sunt nevoile, dorintele, credintele, scopurile si motivele.

Conceptul de mentalizare a aparut in literatura psihanalitica in anii 1960 si a fost testata empiric in 1983, cand Heinz Weimer si Josef Pemer au desfasurat primul experiment care a investigat capacitatea copiiilor de a intelege credintele false.
In 1990, un alt studiu a investigat mecanismele psihologice si biologice ale autismului si schizofreniei. Concomitent, Peter Fonagy a aplicat teoria mentalizarii in psihopatologia developmentala in contextul relatiilor de atasament. Mai recent, mentalizarea a fost aplicata in cercetari privitoare la tipurile de roluri parentale si interventiile clinice cu parinti si copii mici.
Mentalizarea este un concept important in teoria atasamentului si a dezvoltarii. Persoanele care nu au un atasament sigur pot avea dificultati serioase in ce priveste dezvoltarea abilitatilor de mentalizare. Istoricul stilului nostru de atasament se leaga de capacitatea noastra de mentalizare. Persoanele cu atasament de tip sigur tind sa fi avut un ingrijitor primar care a incurajat mentalizarea, astfel ca dezvolta o capacitate mai buna de reprezentare a starilor proprii si a starilor altor persoane. Expunerea copilului la mentalizare serveste la protectia fata de adversitatile psihosociale.