Mecanismele atasamentului

La ora actuala exista studii care arata ca exista o conexiune intre un marker genetic specific si atasamentul dezorganizat asociat problemelor parentale.

Atasamentul se dezvolta prin reactiile sociale ale copilului la semnalele emise de cei care il ingrijesc. Capacitatea de a transmite si receptiona comunicari sociale prin expresia faciala, gesturi si voce se dezvolta odata cu experienta sociala, in jurul varstei de 7-9 luni. Aceasta face posibila interpretarea de catre copil a mesajelor de calmare sau alarma transmise prin mimica sau voce.

La varsta de 8 luni, copii incep sa raspunda prin frica in situatii nefamiliare sau surprinzatoare si se uita la fata parintilor pentru informatii privitor la justificarea sau calmarea fricii lor. Aceasta combinatie developmentala de reactii sociale si aparitie a reactiilor de frica rezulta intr-un comportament de atasament manifestat prin cautarea apropierii in cazul in care este disponibil un adult familiar, responsiv si cooperant. Negocierile ulterioare din dezvoltarea atasamentului, cum sunt separarea in perioada gradinitei si cresei, depind de stilul de interactiune al parintilor si de capacitatea lor de a intelege comunicarile emotionale ale copilului.

Daca parintii nu sunt responsivi sau sensibili, sau daca exista schimbari frecvente, copilul va avea prea putine experiente care sa incurajeze cautarea apropierii de o persoana familiara. Un copil caruia ii este frica dar care nu poate gasi alinare la un adult, poate dezvolta modalitati atipice de adaptare la frica, cum sunt mentinerea distantei fata de adulti, sau dimpotriva, cautarea apropierii fata de toi adultii. Aceste reactii sunt tulburari de atasament.