Mai mult de unul din zece americani iau antidepresive

antidepresive_2

Mai mult de unul din 10 americani cu varsta peste 12 ani ia antidepresive, medicatie  care a devenit populara in ultimele decenii. Antidepresivele sunt al treilea medicament ca frecventa a consumului la americanii de toate varstele in perioada 2005-2008 si cea mai frecvent folosita medicatie de catre persoanele cu varsta intre 18 si 44 de ani (conform analizei efectuate de US Centre for Disease Control si Centrului National de Statistica a Sanatatii).

In SUA consumul de antidepresive a crescut cu 400% in perioada 2005-2008, comparativ cu perioada 1988-1994, cand consumul crescuse cu numai 11%. Consumul de antidepresive a crescut odata cu introducerea pe piata in 1987 a medicamentului Prozac (fluoxetina), primul din noua clasa de antidepresive, cunoscute la ora actuala ca inhibitori selectivi de serotonina sau SSRI.

De 2-3 ori mai multe femei decat barbati iau antidepresive. Odata ce antidepresivele le-au fost prescrise, oamenii continua sa le ia pe perioade indelungate, mai mult de 60% din cei care folosesc antidepresive luand medicamentele pe perioada mai mare de 2 ani. Aproximativ 14% dintre ei au luat antidepresive pe perioade mai mari de 10 ani.

De multe ori pacientii care iau antidepresive primesc reteta de la medicul de familie, si nu de la psihiatru. Mai putin de jumatate din consumatorii de antidepresive au fost consultati de un psihiatru. Desi initial introduse pe piata pentru tratamentul depresiei, unele antidepresive sunt la ora actuala utilizate pentru a trata diverse probleme, cum sunt tulburarile de anxietate, tulburarea obsesiv-compulsiva, bulimia si sindromul de stres posttraumatic.