Integrarea prin asimilare

Integrarea prin asimilare a fost definită ca „mod de integrare care favorizează ancorarea într-un sistem de psihoterapie, dar cu dorinţa de a încorpora sau asimila, într-o manieră considerabilă, perspectivele şi practicile din alte şcoli” (Messer, 1992).

Modelul prin asimilare este un model integrativ în care centrarea pe pacient se presupune că este comună tuturor formelor de psihoterapie.

Conform acestui model, experienţa problematică a clientului este asimilată într-o schemă prin modificarea schemei vechi sau introducerea uneia noi de către terapeut. Acest proces de asimilare este gradat şi trece prin anumite stadii predictibile. Iniţial, pacientul nu este conştient de experienţa problematică deși aceasta poate produce simptome. În următorul stadiu, de asimilare, experiența problematică este conştientizată de client, în forma gândurilor nedorite. Următorul stadiu implică recunoaşterea problemei, insight-ul şi înţelegerea (Shapiro, Barkham, Reynolds, Hardy şi Stiler, 1972).

Conform modelului asimilării, diversele psihoterapii subliniază aspecte diferite de-a lungul continuum–ului asimilării. Abordările umanist–experienţiale şi psihodinamice se centrează pe experienţele aflate în afara sferei conştiente. Scopul acestor abordări este insight-ul şi înţelegerea. Astfel, aceste abordări funcţionează la începutul şi la mijlocul stadiilor asimilării. Pe de altă parte, terapia cognitiv-comportamentală se centrează pe acele probleme de care pacientul este conştient, încercând să maximalizeze folosirea proceselor gândirii raţionale. Aceste orientări funcţionează în stadiile de mijloc şi în ultimele stadii ale asimilării.

Astfel, modelul prin asimilare se bazează pe patru afirmaţii (Shapiro, Barkham, Reynolds, Hardy şi Stiles, 1992):

  1. 1.      Nevoile pacientului variază în timp şi terapeutul trebuie să fie în poziţia de a recunoaşte cerinţele pacientului, furnizând intervenţii adecvate.
  2. 2.      Rezultatul incunat de succes al terapiei necesită asimilarea experienţelor problematice ale pacientului. Progresul din orice stadiu al asimilării este dezirabil, se deplasează de la a fi inconştient la conştientizarea gândurilor nedorite.
  3. 3.      Asimilarea variatelor domenii problematice variază la orice pacient, la un moment dat .
  4. 4.      Compatibilitatea între gradul de asimilare al unei anumite probleme şi cel asumat de intervenţiile terapeutice este crucială pentru progresul terapeutic.