Autor: psihoterapeut Gina Chiriac

Material preluat de pe site-ul ARPI: http://www.psihoterapieintegrativa.ro

                In psihoterapie si nu numai, limbajul metaforic ne duce dincolo de bariera mintii rationale. Avem astfel acces la cele mai profunde trairi, dorinte nevoi ale fiintei noastre. Ne oferă acces la adevarul din noi. Si il putem afla, chiar daca uneori nu este suficient de placut, alteori este plin de surprize si aproape imposibil de acceptat de mintea noastra rationala. Merita insa, o incercare de afla ce este cu adevarat in sufletul nostru, cum simtim, ce simtim. 

Ca si in natura, relatiile  de cuplu au anotimpurile lor. In primele luni putem spune ca  relatia noastră infloreste, apoi  se maturizeaza, se coace si astfel apare casatoria. La vremea culesului, apar copiii si destul de repede, cam aşa, in doua, trei fraze, vine iarna. Inghetam si noi, fiecare din cei doi si ingheata si relatia de cuplu. Acest ciclu al anotimpurilor in relatia de cuplu pare implacabil si dezolant.

            In casnicie sau intr-o relatie, anotimpurile au aceasta ordine, insa fiecare cuplu are propriul lui ritm de trecere de la un anotimp la altul. La unele cupluri, indiferent daca sunt sau nu casatoriti, e posibil ca durata primaverii sa fie mai mare, apoi sa urmeze o vara  lunga si fierbinte la cei norocosi, sau mai scurtă si secetoasa pentru altii... Sau poate o toamna ploioasa... de lacrimi sau singuratate pentru unul sau celalalt. Se intampla sa bata vantul si sa-l duca pe unul din parteneri departe de celalalt. Cand bate prea tare, unul din cei doi, se închide in casă, trage obloanele si dispare comunicarea. Tot vantul este de vina atunci cand bate prin casa parasita de ea sau de el, cand matură amintirile frumoase ale lor. E trist suieratul lui in sufletele goale, fara bucurie, fara implinire. Cand bate crivatul, sufletul ingheata. Paradoxul este ca oamenii asista la acest fenomen fara sa stie ca au posibilitatea sa schimbe vremea, vremurile. Ar fi interesant sa ne acordam cateva momente de reflectie pentru a  ne intreba: „Bate vantul prin iubirea-relatia mea?”

                    Si daca bate, ce fel de vant este? Este un vant pustiitor, trist si rece? Este un vant caldut, o adiere care mangaie fruntea si o destinde? Este o briza racoroasa care improspateaza sufletul? Sau poate fi... un vant al schimbarii?

                    Este foarte important sa ne adresam intrebari in aceasta maniera metaforica.

   Si vremea culesului are greutatile ei. Uneori roadele sunt atat de greu de dus, incat spatele se  incovoaie sub greutatea copilului nou nascut. Presiunea este perceputa  mult mai acut decat ar trebui sa fie si cei doi isi imagineaza ca de acum inainte va fi permanenta. Din fericire, sau din pacate, toate trec. Pana si copii cresc si chiar pleaca de acasa la un moment dat. Este adevarat ca acest moment apare cam la 20 de ani de la nastere, insa pana atunci, zambetele micului bebelus, candoarea lui, pot ajuta pe tinerii parinti sa treaca peste noptile albe si colicile nevinovate ale noului locatar al sufletelor celor doi.

                Chiar daca un anotimp nu dureaza cat am avea nevoie, ar fi bine sa nu ne transformam in pasari migratoare si sa  plecam spre tari mai calde si mai toride. Si acolo, natura are ritmurile ei. Calatoria este grea si poate frumoasă prin neprevazutul si noutatea ei, insa are si o parte trista, fiindca parasirea unui cuib lasa vantul pustiu sa mature sufletul ramas acolo sa astepte.

            Spre deosebire de pasari, oamenii sunt insa creatori. Iar toamna relatiei lor, ei insisi o creează. Fiecare din cei doi parteneri este un creator in parte. Intotdeauna peisajul si anotimpul sunt creatia lor comuna, in aceeasi masura. Daca este toamna sau primavara, doar de ei depinde. Ei sunt in totalitate raspunzatori pentru anotimpul creat.

Daca o picteaza si traiesc in stil realist, sau abstract, dramatic sau linistit, ceea ce au, cadrul, este doar creatia lor, creatia cuplului. O intrebare la care este interesant de aflat răspunsul este: ”Cum stiu daca functionez, creez in acelasi fel, in aceeasi maniera, in alta relatie, nu voi obtine tot acelasi ciclu de anotimpuri?”

            A schimba maniera de a  picta, de a crea , de a functiona, este mult mai intelept decat a incepe mereu  pe o panza noua un alt tablou, cu o noua rama. Pastrand acelasi stil, obtinem mereu aceleasi rezultate, aceleasi anotimpuri. Doar cadrul difera. Inainte de a incepe sa cream, inainte de a incepe o noua zi, un nou anotimp, ar fi creativ si inteligent sa ne analizam stilul si maniera in care o facem, in care pictam fiecare tablou al vietii noastre, fiecare tablou al sufletului nostru.