Cinci capacitati de baza ale psihoterapeutului

Arno REMMERS

(material preluat de pe site-ul Societatii Romane de Psihodrama J.L.Moreno)

Psihoterapia, vazuta ca un tratament, are efecte pozitive in principal in tratarea tulburarilor psihosomatice, ale tulburarilor de personalitate, fobiilor dau depresiilor; ea insa poate avea si efecte secundare, precum cronicizarea simtomelor, dependenta de terapeut, refugiul in consumarea abuziva a medicamentelor, conflicte in familie si mediul social, schimbari nedorite de caracter si comportament.

Pentru evitarea acestor efecte secunndare si pentru obtinerea celor mai bune rezultate posibile, anumite metode de o calitate garantata si adaptate nevoilor pacientilor dupa modelul psihoterapiei integrative sunt necesare. Dar, in principal, capacitatile si caracterul psihoterapeutului (precum flexibilitatea si autoreflectia emotiei, relationarea si continutul conflictelor) influenteaza calitatea psihoterapiei.

Teza mea este ca in psihoterapie este necesara  o paleta de patternuri comportamentale deferite: de exemplu in tulburarile afective, libertatea asocierii dupa relatarea unei povestiri sau metafore surprinzand sau amanand subiecte.

Nici un singur pattern de comportament – asa  cum sunt invatate in scolile psihoterapeutice ale lui Rogers, Freud, Jung sau in psihoterapia sistemica – nu este ideal, ci o intreaga varietate a unui comportament de acceptare, suportiv, de surprindere, comportamente complementare si contrare, atat rational cat si emotional.

Metaanalizele lui GRAWE si alte investigatii au aratat eficienta in psihoterapie a urmatorilor factori: ajutorul in rezolvarea conflictelor, intelegerea si clarificarea, calitatea relatiei terapeutice, optimismul in gasirea si acordarea ajutorului pentru scopul terapiei, personalitatea si maturitatea terapeutului, indiferent de metodele folosite. Facand diferenta intre capacitatile necesare terapeutului, in functie de diferiti pasi, de metode si nevoi ale terapiei, am gasit urmatoarele:

Prima capacitate de baza a psihoterapeutului este:

            …sa asculte cu rabdare si sa aduca noi puncte de vedere. Aceasta se refera la conditiile lui Rogers: empatie, congruenta, acceptare,  precum si o schimbare transculturala si pozitiva a perspectivelor dupa N. PESSESCHKIAN – include abilitatea de a inregistra atent propriile emotii ale terapeutului.

Aceasta este un  pas al atasamentului, acceptarii, se creaza incredere si speranta.

Referitor la aceasta capacitate, putem gasi urmatoarele in literatura:

Dupa FREDERSCHMIDT factorul empiric dovedit a fi cel mai eficient in psihoterapie este calitatea relatiei terapeutice. Frank, (1982) vede in fundal, „o relatie de incredere”, iar Karasu (1986) „sensibilitate afectiva”, control cognitiv, reglare comportamentala” (dupa Strauss si Wittmann).

KRAUSE: „ … dupa cum am aratat in investigatiile noastre, psihoterapeutii buni, cel putin in expresia comportamentala a afectului, nu vor reactiona deloc spontan, ci bine cumpanit … adica prin ceea ce in trecut se intelegea tact, politete, educatia inimii sau, poate educatie in general …Eu prevad o reabilitare a acestor atitudini si o condamnare mai tarziu a narcisistei „culturi a autenticitatii” … Eu pot, ca psihoterapeut, sa ma simt foarte nervos sau chiar sa simt dispret dar nu voi replica direct afectiv, ci mai degraba ca un „container” voi lua proiectiile, le voi converti si folosi in interventiile mele intr-un mod curativ.

Aceasta este practica de zi cu zi in munca adeptilor lui PESSESCHKIAN, acceptand pe deplin pacientul, fara prejudecati, dar si surprizandu-l cu un punct de vedere neasteptat, cu metafore, povestiri, exemple transculturale sau cu un nou sens al propriilor cuvinte ale pacientului. Spre deosebire de parerea lui Krause, Pesseschkian afirma ca fara a rade de cel putin 5 ori intr-o sedinta, nu o poti numi sedinta terapeutica!

Cea de-a doua capacitate este …

            … a intreba exact, a defini continutul, istoria, dinamica si posibilitatile: sa definesti psihogeneza, somatogeneza si sociogeneza si sa dai o intelegere deplina a situatiei pacientului. Aceasta se bazeaza pe un prim interviu sistematizat si pe structura terapiei.

Aceasta capacitate contine abilitatea de a traduce emotiile si sentimentele transferentiale, respectiv contratrasferentiale in continuturi ale conflictului, in capacitati si patternuri de relatie.

Pasul este caracterizat de cateva capacitati secundare precum justitie, exactitate, ordine, deschidere si folosirea in principal a resurselor analitico-logice. Comunicarea clara cu pacientul ii ofera acestuia o intelegere a simptomelor  ca un pas al dezvoltarii sale, cat si a diferentei dintre continutul conflictului si resurse.

Cea de-a treia capacitate este …

            … a insoti pacientul si a-l incuraja sa se ajute singur. Acest pas catre autoajutor inseamna increderea in resursele descoperite ale pacientului, precum si cunoasterea unor modalitati de sprijin ce implica grupuri sociale. Aceasta inseamna, de asemenea, a dezvolta deficitul in emotii si sentimente ale pacientului prin moderarea propriului comportament emotional.

Acesta este clasicul comportament in medicina: ajutorul prin sfat, prin descoperirea resurselor, folosirea medicamentelor, a tehnicilor de relaxare, a terapiei de grup sau a sportului. In psihoterapie inseamna combinarea tuturor tipurilor de tratament necesare fara a evita medicamentele antidepresive sau antipsihotice sau verificarea organismului, de exemplu verificand o hipertireoza, reactii adverse ale medicamentelor sau tumorile, ca posibile cauze ale tulburarilor psihice.

Cea de-a patra capacitate este …

            … concentrarea asupra conflictelor prin consultatie si medierea responsabilitatii pentru consecintele schimbarilor. Terapeutul trebuie sa arate deschidere si onestitate, rabdare si politete in rezolvarea problemelor (cooperare, consiliere familiala, schimbari). Este inclusa in antrenarea posibilitatilor afectiv-emotionale de schimbare, de exemplu antrenarea deschiderii si exteriorizarii emotiei si gasirea responsabilitatii pentru reactiile emotionale. Dificultati specifice din cadrul transferului si continuturilor reclama supervizare si intervizare, precum si dispozitia terapeutului de a le avea.

Cea de-a cincea capacitate este …

             … de a privi  viitorul dupa rezolvarea conflictului central: a largi scopurile cu noi semnificatii in planurile de viata nu inseamna numai a lucra cu speranta ca si cu un medicament curativ, ci si a lucra cu mediul si relatiile pacientului. Aceasta inseamna detasare, a vedea problemele si terapia ca o sansa pentru un nou inceput, si in primul rand auto-ajutorarea.

Situatia unei pneumonii tratata cu antibiotice poate fi comparata cu situatia psihoterapeutica: un tratament eficient va fi parasit la scurt timp dupa vindecare,  chiar daca rezultatul este foarte bun.

 Acelasi lucru este valabil si pentru propriul nostru narcisism ca si terapeuti: chiar de la inceputul terapiei, cea mai importtanta intrebare de pus este „ce semnale ne vor indica sfarsitul situatiei terapeutice, cand tratamentul este suficient pentru pacient? Pot sa pregatesc pacientul din timpul primului  interviu pentru a vedea viitorul in principal dupa terapie, si nu numai atmosfera atractiva a cabinetului?”

Educatia in Psihoterapia Pozitiva inseamna a experimenta lucrul cu sine, in supervizare si intervizare aceste capacitati precum si a le discuta in cadrul grupului Balint extins care priveste relatiile terapeutului cu pacientul, si de asemenea cu familia, cu colegii, punand in discutie imaginea sa despre om. Un chestionar privind capacitatile de mai sus este disponibil in limba germana.

Traducere Liana Don

Bibliografie:

1.            Federschmidt H., Wirksamkeit und Nutzen von psychotherapeutischen Behandlungsansätzen Deutsches Ärzteblatt 93, Köln,  Jan. 1996;

2.            Grawe, K., Donati, R., Bernauer F.: Psychotherapy im Wandel – von der Konfession zür Profession, 2. Aufl. Hogrefe, Göttingen, 1994;

3.            Pesseschkian, Nossrat: „Pozitive Psychoterapy”, Springer-Verlag, Berlin, Heidelberg, 1987;

4.            Pesseschkian, Nossrat: „Psychosomatik und Positive Psychotherapy”, Springer-Verlag, Berlin, 1991;

5.            Pesseschkian, Nossrat: „Psychotherapy of Everyday Life”, Springer-Verlag, Berlin, Heidelberg, 1996;

6.            Reimer, Ch.: Über Mi§brauch von Abhängigkeit in der Psychotherapie, in: Lindauer Texte, Springer Berlin, 1991, S. 212 ff;

7.            Remmers, A.: Kriterien des Ausbildungsganges und berufsbegleitender Qualitätssicherung in der Ausbildung von Ärztenund medizinischen Psychologen zu Psychotherapeuten, Zschr. „Positum” der Gesellschaft für Positive Psychotherapie Bulgariens, Varna, 1994 (bulgarish, deutsche Version als Arbeitspapier b. Verf.);

8.            Senf, W; Broda, M.; Hrsg.:Praxis der Psychotherapie, Thieme, Stuttgart, 1996.