Hipnoza “pentru copii”: desenele animate
Oana Maria Popescu

Povestile, basmele si hipnoza

Povestile si basmele au “efect hipnotic” prin ele insele. Devenind “prinsi” de actiunea povestii, basmului, romanului, povestirii, traim o transa hipnotica, suntem scufundati in acea actiune, ne transpunem intr-o alta lume. De aici si valoarea terapeutica a basmelor si povestilor, a interventiilor metaforice. Clientul se identifica cu unul dintre personaje, sau mai multe, si prin mecanisme proiective se poate ajunge la schimbare. Acesta este de altfel principiul pe care se bazeaza si cinematerapia. Povestea este transpusa cinematografic, si prin impactul vizual transa hipnotica este indusa cu mai mare usurinta.

Dar mass-media a fost intotdeauna precocupata de hipnoza, de felul in care poate fi indusa transa hipnotica, si a preluat o multitudine de mituri hipnotice pe care le-a popularizat. Mesmerismul, hipnotizatorii malefici, vrajitorii, hipnotizarea impotriva vointei persoanei hipnotizate, sunt toate teme prezente in variate filme de pe marele si micul ecran. Si chiar daca sunt doar mituri, foarte indepartate de ceea ce inseamna de fapt hipnoza, ele au captat imaginatia publicului. De aici si conceptiile gresite pe care multe persoane le au in legatura cu hipnoza.

O credinta larg raspandita este aceea ca poti fi hipnotizat impotriva vointei tale, sau ca risti sa nu te mai trezesti din transa hipnotica. Desigur nimic nu poate fi mai departe de adevar, pentru ca hipnoza nu inseamna somn. Toate acestea sunt insa promovate de mass- media si cultura. Inca din copilarie privim desene animate care ne invata aceste lucruri despre hipnoza.

Hipnoza in desenele animate

In afara de valoarea lor “hipnotica” asupra copiiilor, indusa de focalizarea atentiei, desenele animate prezinta scene care au legatura cu hipnoza si descriu copiiilor ce ar insemna hipnoza- dintr-un punct de vedere “mitic, mitologic sau legendar”. Dar in mintea copilului se poate forma o imagine despre ceea ce este hipnoza, in acesti termeni.

In “Alladin” de exemplu personajul Jafar are un toiag magic in forma de sarpe care are puterea de a hipnotiza. De multe ori sarpele este asociat cu hipnoza, asa cum se intampla si in desenul animat “Cartile Junglei”, in care Kaa il hipnotizeaza pe Mowgli, cantand in acelasi timp, versurile cantecului prin repetitie si ritm avand intr-adevar efect de inductie hipnotica: “Increde-te in mine, increde-te in mine…”. Desigur vorbim de inductia de transa prin metode directive, putin utlizata in zilele noastre, dar care poate cu toate acestea sa dea rezultate.

Ochii care se rotesc in spirala sunt simbolul persoanei hipnotizate si de altfel simbolul spiralei este si el frecvent utilizat in legatura cu hipnoza. De ce? Probabil datorita efectului de confuzie si disociere.

Astfel, avem deja doua exemple prin care desenele animate speculeaza ca se poate induce transa hipnotica: cu ajutorul unui obiect (toiagul in forma de sarpe) sau prin intermediul fixarii vizuale (Kaa il priveste pe Mowgli in ochi). Din punct de vedere istoric acestea au fost intr-adevar metode prin care se inducea sau se incerca inductia de transa: privitul unui obiect (in miscare), in mod clasic ceasul cu lant, sau fixarea prin privitul fix in ochii terapeutului sau intr-un anumit punct.

O alta tema prezenta in mod frecvent in desenele animate este “controlul gandirii”sau “controlul viselor” prin intermediul hipnozei. In “Batman” Gotham City este devastat de o serie de crime comise de trei amici al caror creier a fost spalat utilizand aparatul de control al mintii numit “Palarierul Nebun” (The Mad Hatter). Pentru publicul informat accentele ironice sunt clare, prin analogia realizata cu Palarierul Nebun, personaj al lui Lewis Carrol. O asemenea posibilitate de “spalare a creierului” este foarte atractiva pentru multi, si poate desenele animate pe care le privim in copilarie isi aduc si ele contributia la temerile unor clienti de a “se lasa hipnotizati”. Povestile din copilarie nu sunt usor uitate. Iar povestile copilariei la ora actuala sunt in mare parte desenele animate.

Hipnotizatorul nebun, malefic, este un alt laitmotiv al filmelor si desenelor animate. Beetlejuice, un spirit din lumea de dincolo, reuseste sa se inflitreze in televizoarele din intregul oras, si astfel intregul oras este hipnotizat. Si acest “hipnotizator malefic” poate continua sa ne sperie si dupa ce am depasit varsta copilariei. Adaugand la reticentele legate de hipnoza.

“Familia Flinstone”aduce in scena o alta teama: aceea de a nu te mai putea trezi din starea de hipnoza. Wilma si Betty urmaresc un hipnotizator la televizor, iar Fred decide sa incerce hipnoza pe pielea lui Barney, reusind sa-l convinga pe Barney ca este un caine. Dar neputand sa-l mai scoata din transa cei doi merg sa-l caute pe hipnotizator, care reuseste sa-l scoata din transa pe Barney, in acelasi timp hipnotizand niste caini care incep sa creada ca sunt oameni. Totusi, acest desen animat aduce si un adevar legat de hipnoza: hipnoza nu este ceva ce sa poata fi indus numai de anumite persoane, care se presupune ca ar avea talente speciale. Oricine poate induce transa hipnotica, respectiv oricine are pregatirea necesara pentru a o face.

Insa indiferent de miturile propagate in desenele animate, ele au o certa influenta asupra noastra in copilarie. Sunt povestile pe care le privim la televizor. Este suficient sa amintim ca povestea sau basmul preferat in copilarie este congrunet scenariului de viata (conform teoriei analizei tranzactionale). Iar personajul cu care ne identificam ne poate defini “rolurile” pe care ni le asumam in viata, traim scenariul pe care personajul preferat il traieste in poveste si atribuim roluri secundare din poveste persoanelor aflate in jurul nostru. Asa ca avem sanse sa ne distibuim psihoterapeutul in rolul “hipnotizatorului nebun”.