Constiinta de dupa moarte

Intrebarile referitoare la constiinta de dupa moarte constituie o tema uzuala in societate. In lumea antica diverse grupuri etnice credeau in viata de dupa moarte si in pastrarea constiintei dupa moartea corpului fizic. Odata cu dezvoltarea metodelor stiintifice insa constiinta a fost asociata cu functionarea fiziologica a creierului. Cu toate acestea, multi oameni continua sa creada intr-o forma de constiinta dupa moarte, aceasta fiind o trasatura a multor sisteme de credinte religioase.

Conform neuropsihologiei, mintea sau psihismul, la fel ca si constiinta si personalitatea, sunt produse ale functionarii creierului. In timpul unei morti cerebrale, care dureaza in mod tipic aproximativ 3 minute dupa stopul cardiac, toate functiile creierului se opresc permanent. Astfel, mintea inceteaza sa existe dupa ce creierul a murit.

Cazurile in care s-a oprit functionarea cerebrala sprijina acest punct de vedere. Este bine cunoscut cazul lui Phineas Gage, un barbat de 25 de ani care a supravietuit dupa ce ambii lobi frontali ai creierului au fost distrusi ca urmare a impactului intr-un accident. In urma distrugerii lobilor frontalo pacientul a continuat sa manifeste profunde schimbari de personalitate, sugerand ca exista o conexiune intre starile creierului si starile mentale. Exista numeroase astfel de exemple. Un alt exemplu celebru este al unui barbat care a inceput sa manifeste tendinte pedofile si ulterior s-a descoperit existenta unei tumori cerebrale intr-o anumita zona a creierului. Amigdala proceseaza reactiile privitoare la violarea spatiului personal, aceste reactii lipsind la persoanele la care amigdala este lezata bilateral. La maimutele la care este lezata amigdala, se reduce comportamentul matern fata de pui si adesea maimuta isi abuzeaza puii sau ii neglijeaza.

In plus, dezvoltarea mentala se leaga de dezvoltarea creierului. La animalele inteligente constiinta, asa cum o cunoastem, incepe sa apara in stadiile neonatale, este pierduta si recuperata in timpul vietii (in somn, sincope si coma) ca urmare a lipsei de comunicare dintre neuronii cerebrali, si se pierde permanent odata cu moartea creierului. Moartea cerebrala este astfel o tulburare cronica a constiintei, caracterizata prin lipsa de raspuns la stimulii externi, lipsa de activitate observata si lipsa de comportament observat.

In moartea clinica, inimia se opreste si nu mai pompeaza sange in creier, taind astfel alimentarea cu oxigen si alte substante nutritive. Odata ce sunt private de oxigen, celulele cerebrale mor si creierul se distruge.